Insolvența firmei, falimentul șantierelor. Soluția găsită de Sorin Oprescu pentru a termina lucrări de 75 de milioane de euro

Data publicării:
santier iancului

Când au început lucrările, în primăvara anului trecut, locuitorilor de pe Şoseaua Iancului li s-a promis că vor circula în curând pe o arteră demnă de o Capitală europeană. După un an şi jumătate, calvarul oamenilor e departe de a se fi terminat.

Tramvaiul ar trebui să circule din nou pe Şoseaua Iancului de luna viitoare, însă cum lucrarea e mult întârziată, locuitorii din cartier mai trebuie să aştepte luni bune până să îl poată folosi.

Luna aceasta, după ce Tehnologica Radion a abandonat lucrarea, pe mai multe artere din zonă a fost oprit curentul stradal. Reprezentanţii firmei de iluminat le-au spus oamenilor că nu pot face nimic până când nu vor fi gata lucrările de pe Şoseaua Iancului. Nu mai puţin de 30 de milioane de euro este valoarea lucrărilor.

Ancheta DNA blochează proiectele din Cluj

La câteva sute de metri distanţă, alt şantier, aceleaşi probleme.

Pe Şoseaua Pantelimon, luna viitoare ar fi trebuit tăiată panglica, însă la un an şi jumătate de la începerea lucrărilor bulevardul arată aproape la fel.

Firma lui Theodor Berna a făcut până acum mai puţin de 20% din lucrarea pentru care ar trebui să încaseze 40 de milioane de euro. Cel puţin până anul viitor rămân doar promisiuni.

De când firma a intrat în insolvenţă se bate pasul pe loc şi în Piaţa Charles de Gaulle. Lucrarea de două milioane şi jumătate de euro trebuia încheiată încă de la întâi octombrie. În loc de asfalt ca în palmă, şoferii primesc noi amânări.

Ultima promisiune a Administraţiei Străzilor este că Piaţa Charles de Gaulle va fi gata, în sfârşit, pe 15 noiembrie. Cu o lună şi jumătate peste termenul iniţial.

Timp de câteva săptămâni utilajele au stat pe dreapta şi pe Calea Victoriei. Muncitorii s-au reapucat însă de lucru abia de câteva zile şi trebuie să termine porţiune dintre Piaţa Revoluţiei şi Bulevardul Elisabeta până luna viitoare. Sătui de amânări, oamenii cer primăriei să sancţioneze firma de construcţii.

Ce să sancţionez mai mult decât i-a sancţionat DNA-ul şi l-a arestat pe ăsta, ce să sancţionez?”, a fost reacția lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei .

Municipalitatea susţine că lucrările abandonate de Tehnologica Radion vor fi preluate în cel mai scurt timp de firmele partenere ale companiei conduse de omul de afaceri Theodor Berna.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”