Gabriel Oprea: Procedurile de intervenție în situații de urgență, regândite. Elicopterele SMURD rămân la sol

Data publicării:
eli

„Cu toții am suferit o pierdere grea. Am convingerea că ancheta procurorilor va găsi răspunsurile la toate întrebările”, a spus Gabriel Oprea.

„Am decis, și am tot sprijinul primului ministru și al Guvernului României, să regândim tot ceea ce înseamnă proceduri în situații de urgență pentru a asigura eficiență maximă în sistem. Am dispus reexaminarea în regim de urgență a procedurilor Departamentului pentru Situații de Urgență și ale tuturor structurilor cu responsabilități în astfel de situații”, a subliniat vicepremierul Oprea.

Ministru Afacerilor Interne a precizat că astfel de analize s-au realizat la nivelul fiecărui judeţ.

Gabriel Oprea a precizat şi că intervenţiile aeriene în situaţii de urgenţă, pe durata în care elicopterele SMURD sunt ţinute la sol, vor fi asigurate de celelalte aparate de zbor ale MAI, respectiv patru elicoptere, două aeronave şi un avion. La nevoie, a mai spus ministrul, se va putea apela şi la sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.

Citiți și:
VIDEO: Imaginile înregistrate cu drona în cazul elicopterului SMURD prăbușit în Lacul Siutghiol
Întrebări fără răspuns în cazul prăbușirii elicopterului SMURD în Lacul Siutghiol
Expert în aviație, despre ce înseamnă regândirea procedurilor de intervenții în situații de urgență

Sorin Stoicescu, expert în aviație, a explicat pentru Digi24 ce presupune regândirea procedurilor de intervenții în situații de urgență.

„Reanalizarea procedurilor presupune luarea în discuție a experiențelor acumulate din 2005 până în prezent și, de asemenea, elaborarea unei reglementări la nivel național care să asigure într-un circuit întegrat coordonarea acționilor în aceste situații”, a spus Sorin Stoicescu.

„Dacă luăm fiecare situație în parte, dacă avem în vedere măsurile stabilite după fiecare investigație, toate acestea cumulate vor conduce la prevenirea apariției altor hibe, se numește proactivitate, adică în cadrul procedural să punem lucruri la care ne putem aștepta, chiar dacă nu le-am avut până acum”, a punctat el.

Expertul în aviație a menționat despre faptul că elicoptere SMURD rămân la sol că e o practică internațională la care se apelează când nu se cunoaște cauza care a dus la un accident.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...