Peste 200 de copii fără locuri în creșe, la Bacău

Data publicării:
120906847

Irina are doi copii mici: unul de doi ani şi jumătate, celălalt de un an şi jumătate. În mai puţin de două săptămâni trebuie să se întoarcă la serviciu şi n-are cu cine să-i lase pe cei mici. Vrea să-i ducă la o creşă de stat, aşa că a încercat să depună dosarele de înscriere.

Mi-au spus să las dosarul acolo, în caz că se elibereză în septembrie vreun loc. Sau, eventual, la anul. Bonă nu-mi permit în cazul în care câştig 1.200 de lei, deci nu”, spune ea.

Şi nu este o excepţie. Peste 200 de copii din Bacău n-au locuri în cele cinci creşe de stat.

„Pe locurile libere în această toamnă, în număr de 114, sunt în momentul acesta 349 de cereri, de solicitări. Deci 236 de părinţi sunt în imposibilitatea de a lăsa într-o colectivitate copiii”, a spus Valentina Dospinescu, directorul centrului.

Primăria a căutat soluţii de rezervă - a început să transforme parterul unui fost liceu în creşă. Numai că lucrările înaintează greu şi, oricum, acolo pot fi primiţi cel mult 60 de copii.

Cei care lucrează acolo speră ca lucrarea să fie gata între 10 şi 15 septembrie.

La finalul lucrărilor, creşa improvizată trebuie să primească şi avizul de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică.

Edilii mai trebuie să rezolve o problemă: să găsească urgent educatori.

Suntem dependenţi de alocarea bugetară pentru personal, dar cred că vom reuşi detaşarea unor cadre de la celelalte creşe ca să asigurăm parametrii de avarie pentru funcţionarea noii creşe”, a spus Radu Ababei, viceprimarul din Bacău.

În Bacău ar fi nevoie de încă două creşe. Autorităţile au promis, încă de acum trei ani, că le vor construi, dar proiectele sunt blocate din lipsă de fonduri. Ar fi nevoie de peste două milioane de euro, spun autorităţile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Cât costă să trimiți copilul la o universitate în Anglia? De ce tarifele vor sări în aer?
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei