Construirea pasajului inaugurat anul trecut pe Şoseaua Mihau Bravu peste Dâmboviţa a costat primăria Capitalei aproximativ 40 de milioane de euro. Următoarele două pasaje de pe aceeaşi şosea vor fi de trei ori mai scumpe. Vor costa aproape 133 de milioane de euro, bani pe care Primăria vrea să îi obţină de la Uniunea Europeană. Chiar dacă Bucureştiul are un primar interimar după suspendarea lui Sorin Oprescu, cele două proiecte de pe Şoseaua Mihau Bravu continuă. Potrivit B365, au fost introduse încă de acum câţiva ani pe o listă de proiecte cordonată de BERD, dar şi pe una pe fonduri europene în noul buget 2014-2020.
Cel mai scump va fi pasajul suprateran care va începe imediat după ieşirea din cel de la Obor. Va avea 1,3 kilometri, va trece peste intersecţiile cu Bulevardul Ferdinand și Șoseaua Iancului şi va costa aproape 107 milioane de euro. Asta la prima strigare, doar după estimări. Va fi al doilea ca lungime din Capitală după cel de la Basarab. Şi, dacă este luat în calcul costul pe kilometru, ar urma să fie mai ieftin pentru că anvergura lucrării este totuşi mai mică. Pasajul Basarab a costat 255 de milioane de euro. A ajuns la acest cost după ce estimarea iniţială a proiectului era de doar 60 de milioane.
Nici preţul viitoarelor două pasaje de pe Şoseaua Mihai Bravu nu este bătut în cuie. Mai ales că unele detalii tehnice nu au fost stabilite încă. Primăria nu ştie dacă pasajul de 400 de metri pe care vrea să îl construiască la intersecţia dintre Mihai Bravu şi Calea Vitan va fi unul subteran sau suprateran, iar alegerea ar putea influenţa major valoarea facturii finale. I-a stabilit totuşi un preţ de 26 de milioane de euro.
În cazul ambelor pasaje, lucrările ar trebui să dureze doi ani. Dar lucrările din Bucureşti au excelat prin întârzieri şi creşterea valorii lucrării. Pasajul actual de pe Mihai Bravu a fost iniţial câştigat de Romstrade, firma lui Nelu Iordache, iar lucrările au demarat în 2011. Însă în 2012, şantierul a fost îngheţat după ce constructorul a intrat în insolvenţă. În cele din urmă contractul a fost reziliat, iar procedurile de licitaţie au fost reluate de la zero. Lucrările au fost terminate anul trecut la capătul unui contract de 35 de milioane de euro. Cu opt milioane de euro peste valoarea la care acceptase să lucreze Romstrade. De fapt lucrarea a fost cu o treime mai scumpă decât iniţial, pentru că şi firma lui Nelu Iordache a construit o parte din infrastructură şi a încasat circa nouă milioane de euro.
Cele trei proiecte de pe şoseaua Mihai Bravu fac parte dintr-o serie de lucrări pentru fluidizarea traficului pe ceea ce ar reprezenta inelul principal de circulaţie al oraşului. Inclusiv pasajul subteran de la Piaţa Sudului face parte din acest ansamblu. Probleme sunt şi acolo. Lucrările sunt în întârziere, iar Bucureştiul riscă să piardă 20 de milioane de euro, deoarece proiectul este finanţat cu fonduri europene din precedentul buget, iar banii pot fi folosiţi până la finalul acestui an.