30 decembrie, 66 de ani de la abdicarea Regelui Mihai
În seara zilei de 9 octombrie 1944 premierul britanic Winston Churchill îl întâlnește pe liderul sovietic Iosif Stalin la Kremlin. Germania nazistă nu era încă învinsă, dar primise lovituri mortale, atât în vest, cât și în est. Viitorii învingători discută despre împarțirea prăzii. Este ziua în care soarta României este pecetluită fără voia și fără știrea ei. Churchill îi propune lui Stalin să ia România, Bulgaria și jumătate din Ungaria și Iugoslavia, în schimbul Greciei. Stalin este de acord. Pentru România este începutul sfârșitului monahiei și democrației.
În octombrie 1944, România era deja ocupată de Armata Roșie, care intrase în București în ziua de 30 august. După jumătate de an, în ziua de 6 martie 1945, la București se instala primul guvern comunist, condus de Petru Groza.
„A izbucnit ce se cheamă Războiul Rece și Stalin a hotarât radicalizarea regimurilor de aici, și în primul rând în România, cu deosebit accent pus pe România”, spune istoricul Şerban Papacostea.
Regele este tot mai mult izolat pe plan politic. În august 1945 îi cere demisia premierului Petru Groza, dar acesta refuză. În semn de protest, Mihai I declanșează greva regală: refuză să mai semneze orice act al Guvernului sau să mai primească în audiență miniștri. Populația și partidele istorice își manifestă simpatia față de tânărul monarh și organizează un mare miting de susținere în noiembrie 1945.
„Au plecat de la sediul PNL între o mie și două mii de tineri. În fruntea manifestației era bătrânul președinte al partidului, Dinu Brătianu. Era într-o mașină decapotabilă, deschisă și care deschidea drumul. Au spulberat cordoanele de armată, le-au dat la o parte. La un moment dat a început să se tragă de la Ministerul de Interne”, își amintește Dinu Zamfirescu, participant la manifestația din 1945.
Lucrurile se mai calmează în România, iar, în ianuarie 1946, Regele încetează greva regală și este de acord cu organizarea de alegeri parlamentare în același an. Scrutinul are loc, după amânări succesive, abia în luna noiembrie, pe data de 17. Campania electorală este marcată de violențe, la fel și ziua votului. Comuniștii folosesc toate mijloacele de furt, violență și lipsă de scrupule, dar tot nu reușesc să obțină majoritatea. Așa că se folosesc de metoda stalinistă: nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile, și inversează rezultatele alegerilor.
„Mergeam pe străzi în București echipe de tineri, 4-5 maximum. Venea câte un camion cu așa-zișii muncitori, se repezeau la ei, îi bateau, îi urcau în camion și îi duceau până la pădurea Băneasa și îi aruncau acolo”, mai spune Dinu Zamfirescu.
După alegerile din 1946, comuniștii preiau puterea în România. În cale le mai stăteau doar Regele și partidele de opoziție. Partidul Țărănist și cel Liberal sunt scoase în afara legii în 1947, iar liderii lor sunt arestați. Regele Mihai pleacă în Anglia la nunta principesei Elisabeta. Comuniștii sperau să nu se mai întoarcă, și chiar monarhul ia în calcul posibilitatea de a rămâne în exil.
„O eventuală rămânere în exil ar fi permis comuniștilor să-l învinuiască pe Mihai de trădare și de lașitate”, susține istoricul Cosmin Popa.
„Winston Churchil, pe care-l întâlnește la ceremonii, dar și alți britanici, toți îi spun: Rămâi, pentru că situația din țară este complet neclară. A ținut să se întoarcă pentru că știa că aici e locul lui, era suveranul României, țara era monarhie”, afirmă publicistul Emil Hurezeanu.
Spre surpriza comuniștilor Regele se întoarce în România în ziua de 21 decembrie 1947. Trenul regal ajunge în București la ora 13, iar Mihai pleacă direct la Sinaia unde va sărbători Crăciunul. Pe 29 decembrie însă, în jurul orei 20, Regele este chemat la telefon. De la celălalt capăt al firului, prim-ministrul Petru Groza îl cheamă urgent la București sub pretextul de a discuta o problema familială. Întâlnirea este fixată pentru a doua zi, la ora zece și jumătate, la Palatul Elisabeta.
Discuția de la Palatul Elisabeta s-a purtat în patru: de-o parte Regele și regina mamă, iar de cealaltă Petru Groza și cu Gheorghiu Dej. „Eu sunt în favoarea divorțului” i-a spus prim-ministrul Regelui scoțând din buzunar actul de abdicare. Luat prin surprindere, Mihai a cerut 24 de ore timp de gândire. A primit însă doar zece minute. Monarhul trăiește cele mai grele clipe din viața sa. Telefoanele erau tăiate, garda regală arestată, palatul înconjurat de trupe comuniste. Văzând că stă pe gânduri, Groza îi arată Regelui pistolul și îl amenință că, dacă nu semnează, va fi o baie de sânge.
În jurul orei 13 Regele semnează actul de abdicare. Câteva ore mai târziu este convocată Marea Adunare Naţională care proclamă Republica Populară.
„Comuniștii aveau un scenariu, abdicarea nu este un act de voință unilaterală a Regelui, a fost un act forțat, au fost amenințări. Practic, Regele a semnat abdicarea cu pistolul la tâmplă”, mai spune Emil Hurezeanu.
După abdicare, Regele și regina mama s-au întors la Sinaia pentru a-și pregăti plecarea din țară. Palatul era păzit zi și noapte de trupele comuniste, membrii casei regale trebuind să dețină permise speciale pentru a intra sau ieși din palat. La Sinaia a fost trimis trenul regal cu nouă vagoane care să asigure transportul bunurilor și mobilierului aparținând familiei regale.
Sâmbătă, 3 ianuarie 1948, ora 20.00, trecând pe un culoar format de ofițeri întorși cu spatele, Regele Mihai urca în tren pe peronul gării regale din Sinaia cu destinația Elveția. A fost derulat covorul roșu, dar nimeni nu a avut permisiunea de a se apropia de gară în momentul îmbarcării.
„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte”, își amintea Regele Mihai acea clipă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
