Premieră în România | Piese auto scoase la imprimantă 3D

Data publicării:
imprimantaok

Pulberea fină este aşezată în imprimanta 3D şi, cu un laser, este prelucrată. Durează cam două zile să producă o piesă de mărime medie. Adică jumătate din timpul de care e nevoie pentru aceeaşi operaţiune cu ajutorul tehnologiei tradiţionale, spun experţii.

În circa şase luni de zile vor fi primele piese auto. În următoarele două-trei luni vom selecta câteva studii de caz de la firme din România, pe urmă ne vom consulta şi cu partenerii. Eu sper că în circa doi-trei ani vor fi primele piese printate direct în firme”, a spus prof. Nicolae Bâlc, directorul departamentului Ingineria Fabricaţiei.

Deocamdată, tehnologia e folosită la scară restrânsă, pentru că e foarte scumpă. Cercetătorii vor încerca să găsească soluţii pentru ca procedeul să devină accesibil.

În industria auto din Europa a fost folosită des, pentru moment, pentru prototipuri şi pentru utilaje. Suntem la început în ceea ce priveşte producţia directă. O problemă este că această tehnologie este una scumpă. În general, producătorii care o folosesc sunt brand-urile de lux, cum ar fi Bentley”, a declarat prof. dr. Ian Campbell, de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie.

Alte branduri exclusiviste care folosesc aceeaşi tehnologie sunt Jaguar şi Rolls Royce. O imprimantă 3D pentru metal costă 400.000 de euro sau chiar mai mult, în funcţie de tehnologia folosită. Nici materia primă nu este tocmai ieftină. Un kilogram de pudră de titan costă 600 de euro.

Milionul de euro câştigat de profesorii clujeni va fi folosit în următorii trei ani pentru a dezvolta tehnologia în România.

„Comisia Europeană crede că România are nevoie de investiţii în cercetare, dar, în acelaşi timp, recunoaşte că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost excelentă în acest domeniu şi, de aceea, acest proiect a fost selectat”, a spus Flavien Massi, consultant în proiecte europene.

Profesorii clujeni nu sunt la prima experienţă de acest gen. În ultimii ani, tot cu ajutorul tehnologiei 3D au creat un monopost de Formula 1 şi zeci de proteze medicale. Acum, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are cinci imprimante 3D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul “Georgescu 2”, care câștigă like-uri pe TikTok într-o zi cât alții într-un an. Acum aplică...
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă