Explicații pentru ninsoarea neobișnuită de sâmbătă din București

Data publicării:
ninsoare bucuresti 19 martie

 

Meteorologii explică fenomenul prin coborârea unui aer polar, care adesea din cauza orientării lanţului carpatic favorizează în partea de sud a ţării la crearea unei linii de convergenţă, adică se întâlnesc componenta aerului rece ce coboară dinspre Moldova şi cealaltă ce vine dinspre zona Olteniei.

Din acest motiv, aerul mai cald este forţat să urce brusc şi conduce la apariţia norilor cu dezvoltare mare pe verticală şi implicit a precipitaţiilor sub formă de aversă de ninsoare.

Ninsoarea de ieri face parte din rândul ninsorilor considerate târzii, adică după primăvara calendaristică.

De altfel, cea mai recentă ninsoare târzie din București a fost în 10 martie 2005.

 

În urmă cu 11 ani, o furtună de zăpadă a acoperit Capitala cu un strat de câțiva centimetri de zăpadă. Ziua însorită se transformase în timpul partidei Steaua – Villarreal, din prima manșă a optimilor de finală ale Cupei UEFA, în ceea ce presa a numit atunci „Infernul alb”. În jumătate de oră, stratul de zăpadă a depășit 10 centimetri iar partida a fost amânată.

În ultimii ani, ninsori târzii au mai avut loc și în martie 2003, 2001 ori 1997.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”