Parc de 200.000 de euro, închis imediat după inaugurare de teama vandalilor

Data publicării:
parc

Singurul parc din comuna Topraisar trebuia să fie o oază de linişte atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Dotările moderne au fost principala atracţie a localnicilor.

Parcul de 200.000 de euro din Topraisar are locuri de joacă moderne, puieţi şi plante de tot felul, bănci la tot pasul dar şi sistem de iluminat alimentat de panouri fotovoltaice.

Doar că, imediat după inaugurare, primarul s-a gândit să închidă porţile parcului. De teamă că ar putea fi distrus.

Nu acuz pe nimeni, aşa stau lucrurile, unii au mai spart câteva globuri, aţi văzut că avem iluminat cu panouri solare, mi-au spart câteva globuri, câteva becuri, au furat câteva aspersoare,” declarăStelian Gheorghe, primarul comunei Topraisar.

În plus, ...

Plantele, ştiţi că nu sunt în vegetaţie, noi le-am semănat foarte târziu, s-au terminat lucrările în noiembrie şi ar trebui să vedem cum vegetează plantele, să-l vedem înverzit, să tundem măcar o dată gazonul, să vedem pomii că s-au prins,” adaugă primarul comunei.

Până atunci, oamenii pot cel mult să admire parcul de dincolo de garduri.

„Ne ducem în oraş cu copilul. Dar alţii nu îşi pot permite. Şi chiar aşteptau, era un motiv de bucurie pentru cei mici,” spune o localnică.

„O investiţie degeaba făcută,” mai spune alta.

Autorităţiile spun că vor deschide parcul după ce vor monta camere de supraveghere. Sistemul ar urma să coste 30.000 de euro, bani din bugetul primăriei.

Având în vedere că noi nu avem încă Poliţie Locală s-a hotărât să mergem pe monitorizare video şi pe un contract în continuare cu o firmă de pază, care să preia funcţiile Poliţiei Locale... nu chiar să preia toate funcţiile, dar să suplinească Poliţia Locală,” precizează Stelian Gheorghe.

Cele două proiecte nu au fost încă înaintate Consiliului Local pentru a putea fi aprobate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți vota cu pașaportul sau buletinul provizoriu la alegerile prezidențiale 2024? Care sunt documentele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...