Zilele libere din 2015. Calendarul sărbătorilor legale 

Data publicării:
calendar 2015

 

Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.

Primele zile libere din 2015 sunt 1 şi 2 ianuarie (joi şi vineri), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (sâmbătă) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 12 şi 13 aprilie (duminică şi luni).

În 2015, Ziua Internaţională a Muncii (1 mai) va fi vineri.

Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2015, în zilele de 31 mai şi 1 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de sâmbătă.

Angajaţii vor mai avea anul viitor un weekend prelungit, pentru că Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, va fi într-o zi de luni, după care urmează 1 decembrie, Ziua Națională.

În schimb, ultima lună a anului 2015 va veni cu doar două zile libere, faţă de trei în acest an, pentru că doar Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi prima zi de Crăciun vor fi în timpul săptămânii, respectiv marţi şi vineri, în timp ce a doua zi de Crăciun va fi într-o zi de sâmbătă.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri