Valoarea tichetelor de masă creşte 

Data publicării:
tichete-de-masa
Tichete de masă. Foto cu caracter ilustrativ

 

Valoarea unui astfel de tichet se majorează din această lună, conform unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial. Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1069/2015 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2015 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 374 din 28 mai şi se aplică de la data publicării, notează avocatnet.ro.

Pentru primul semestru al anului 2015, începând cu luna mai, valoarea unui tichet de masă creşte de la 9,35 la 9,41 de lei, conform documentului menţionat. Din luna februarie a anului 2011, atunci când valoarea unui tichet de masă a fost mărită la 9 lei, singura creştere care a mai avut loc până acum este cea din mai 2013 de la 9 la 9,35 de lei.

Angajatorii au posibilitatea de a oferi salariaţilor, în fiecare lună, o alocaţie individuală de hrană sub formă tichetelor de masă, potrivit Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri