„În premieră vrem să vă arătăm şi primele tichete. Eu zic: Doamne ajută!”, a spus Anca Nedea Pavel, preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Turism.
Primele vouchere de vacanţă au ajuns deja la firmele ale căror patroni le-au inclus în pachetul salarial.
„Şeful meu m-a anunţat zilele trecute, mi se pare o idee extraordinară. M-aş gândi să îmi petrec Crăciunul, poate şi Revelionul, dacă mă încadrez în această sumă undeva în Sinaia”, spune Vlad Paron, angajat.
„Pentru o primă acordată unui salariat în valoare de 4.200 de lei, eu sunt obligat prin lege să mai plătesc 82%, pe când la tichetele de vacanţă sunt obligat să plătesc doar 16%”, spune Andrei Istrate, angajator.
Şi hotelierii sunt mulţumiţi - vorbesc chiar de relansarea turismului intern.
„Eu, ca hotelier, nu pierd, eu în loc să încasez numerar sau credit card, eu pot încasa tichete de vacanţă, iar decontarea se face cu firma emitentă, unde comisionul este infim, în jur de 0,8%-0,1%”, spune Gigi Marzavan, administrator hotel litoral.
Tichetele de vacanţă pot fi oferite atât de firmele private, cât şi de instituţiile de stat. Bugetarii le vor primi în locul actualelor prime de vacanţă. În mediul privat, acordarea acestor vouchere e la latitudinea angajatorului.