O nouă taxă pentru firme: angajarea unui consultant fiscal

Data publicării:
Calculator finante contabilitate bani-Mediafax Group-Gabriel Fluerariu-1

Statul a decis în 2008 că firmele pot depune la Fisc declarațiile fiscale anuale doar după ce acestea sunt verificate de consultanți fiscali. A amânat însă de fiecare dată intrarea în vigoare a acestei prevederi. Pâna în acest an.

„Am verificat care e nivelul costului. La firmele care au cifra de afaceri până într-o sută de mii de euro, probabil o să fie între 150 și 250 de lei. Sigur că, cu cât urci, ajungi la sute de lei, mii de lei”, explică Radu Dimeca, om de afaceri.

Noua obligaţie impusă firmelor va face şi mai grea viaţa celor care au o afacere.

„Contribuabilul este şi sugrumat de cuantumul mare de sume pe care trebuie să le plătească cât mai ales de numărul mare de declaraţii, formulare şi proceduri pe care trebuie să le parcurgă, sfârşind prin a nu-şi mai putea face meseria”, spune Adela Cristea.

„Bun, o să am un cost suplimentar, vreau să ştiu ce obţin din partea administrației fiscale şi a statului, în schimbul acestui cost suplimentar”, afirmă Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR.

În plus, legea nu e suficient de clară. Nu are normele de aplicare publicate, deşi e în vigoare de la începutul anului, şi nici nu precizează ce sancţiuni riscă cei care nu vor avea declaraţiile fiscale avizate de un consultant.

„E greu să explic raționamentul guvernanților de a introduce sau suspenda aplicarea acestor prevederi de-a lungul timpului”, spune Emilian Duca, consultant fiscal.

În prezent, firmele româneşti au de făcut 39 de plăţi într-un an pentru a fi cu dările la zi, arată datele Băncii Mondiale. Pentru plata acestor taxe, este nevoie de 200 de ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...