Mesaj pentru tineri de la Patriarhul Daniel

Data publicării:
ips patriarhul daniel basilica-1.ro august 2015

Foto: basilica.ro

În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovați la Clubul Colectiv din București, pentru familiile îndoliate care își plâng pe cei dragi ai lor, și pentru cei răniți care se află în spitale, dar și în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere și de prețuire, de pace și binecuvântare.

Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite”, arată patriarhul Daniel, în textul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Patriarhul afirmă că Biserica Ortodoxă Română înțelege că tinerii de azi doresc „nu numai socializare și comuniune între ei, ci și să fie ascultați și încurajați în aspirațiile lor”.

„Biserica noastră îi iubește pe toți tinerii, pe cei care vin la biserică și pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie și pentru societate. Până acum, Biserica, împreună cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale și social-filantropice.

Acum însă dorim să exprimăm mai multă afecțiune și înțelegere pentru toți tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea și aspirațiile lor. Biserica este acum alături de tineri înțelegând dorința lor de înnoire spirituală și morală a societății românești și se roagă pentru prezentul și viitorul poporului român, spre a trăi în pace și unitate”, mai arată patriarhul Daniel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...