Guvernul estimează scumpirea încălzirii şi curentului. O familie ar putea plăti cu 80 lei pe lună mai mult

Data publicării:
barbati cu bani in mana-2

Autorităţile spun că termocentralele vor plăti pentru combustibil cu 26% mai mult decât iarna trecută, iar asta înseamnă o scumpire cu 18 puncte procentuale. Şi dacă gerul ne loveşte din nou, o familie compusă din 3 persoane care stă într-un apartament cu 3 camere din Bucureşti, ar putea plăti 200 de lei pentru fiecare gigacalorie, în loc de 170 de lei ca până acum.

În ultimii trei ani, Primăria Capitalei a subvenţionat preţul încălzirii, iar facturile la întreţinere au fost mai mari doar dacă era foarte ger. Dacă temperaturile extreme se repetă, ar duce la plăţi cu 60 de lei mai mari pentru încălzire şi apă caldă.

Până la sfârşitul lui septembrie, în depozitele termocentralelor trebuie înmagazinate peste 160.000 de tone de păcură. Acest combustibil poate înlocui gazul natural când presiunea metanului scade din cauza temperaturilor mici, însă este mai scump decât metanul şi poluează mai mult.

Specialiştii spun că în plin an electoral, primarii vor încerca să nu scumpească energia termică, dar astfel vor pune pe butuci companiile de stat.

„Practic asta se traduce în arierate. Adică RADET rămâne cu datorii faţă de ELCEN, iar ELCEN rămâne cu datorii către Romgaz: nu-şi plăteşte gazul pe care l-a primit ca să producă energie termică”, explică Otilia Nuţu, expert în energie.

În plus, dacă estimările privind creşterea preţurilor şi a consumului vor fi trecute şi în facturile la energie electrică, acestea ar putea creşte cu aproximativ 15 lei la o factură de 100 de lei, din toamnă şi până la primăvară, când se mai încălzeşte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Harra a prevestit cine va fi președintele României: ”Va aduce o nouă energie!”
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Schimbarea la față a PNL și PSD, grăbită de votul românilor. Cum s-au regrupat partidele după eșecul de la...
Newsweek
VIDEO Șoșoacă, atac furibund la Călin Georgescu: ”Cum îți permiți casă de milioane € la VIENA?”
Digi FM
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut pe Călin Georgescu: „Am greșit. Trebuia să fiu mult mai atent”
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger