9 din 10 români vor să fie șefi. Explicațiile filosofului Andrei Pleșu și ale sociologului Dorin Bodea
Concluziile studiului realizat de Dorin Bodea arată că pentru a avea succes în relațiile cu ceilalți trebuie să le spui ce vor să audă, iar o persoană cinstită are multe de pierdut. Acestea ar fi doar două dintre concluzii.
Andrei Pleșu: Cu omul de convingeri nu se prea poate dialoga. Cu un om care are opinii poți să dialoghezi, el poate să-și schimbe opinia, poate să reflecteze. Un om de convingeri rămâne de obicei lipit de convingerile lui. Nu există concept absolut, eu spun că în politică, dimpotrivă, ne lipsesc oamenii de convingeri.
Dorin Bodea: Pe scurt, cam 8-9 din 10 susțin că e nevoie de o doză de necinste pentru a avea succes. (...) Modalitățile prin care e văzut succesul e îngrijorător.
Andrei Pleșu: Succesul e ceva mai nuanțat și mai discret, nu depinde neapărat de un amplasament social. Trebuie ieșit din capcana succesului înțeles ca strictă cățărare.
Dorin Bodea: (Vrem să fim șefi – n.r.) Pentru că avem o părere foarte bună despre noi, pentru că suntem nemulțumiți de șefii actuali și ne credem mai buni decât ei. Vorbim de români cu studii superioare. Aproape 9 din 10 români își doresc să fie șefi, totuși e un procent destul de mare spre deosebire de Occident, unde procentul este undeva mai redus – la 5-6 din 10. Tendința de a deveni manager exprimă o părere foarte bună despre sine, care uneori ascunde un gol mare înăuntru. Pentru că cine își dorește să fie șef? Foarte multă lume din cei care au participat la studiul nostru nu au experiență. Ei se cred doar la nivel potențial ca fiind potriviți pentru acest lucru. Când intră într-o organizaţie, mulţi dintre acești tineri nu ştiu ce înseamnă să stai 8 ore la serviciu și au dificultăți în a respecta programul de lucru. În momentul în care am întrebat ce înțeleg prin șefie, cei mai mulți dintre ei văd mai degrabă poziția privilegiată de putere pe care o au și nu neapărat responsabilitatea rezultatului.
Andrei Pleșu: La noi există tradițional niște expresii. Românul are un cult pentru ceea ce el numește omul deștept. Românul ține la virtutatea sa, asta e un lucru bun. E lucru bun și că uneori are umor. Din sondaj rezultă că românul poate fi răzbunător. Eu n-am senzația asta, eu cred că mai curând românii sunt bășcălioși. Felul lui de a reacționa la un dușman e luarea peste picior, batjocura, ironia. A fi deștept are însă tot o conotație de descurcăreală. Nu fi prost... adică, bă, țin-te tare! Acest cult al deșteptăciunii înțeles ca dexteritate de a te descurca are și părți mobilizatoare, dar și derapaje foarte serioase. Apoi un tip de relativism. "Hai, domne, să n-o luăm nici aşa. Oameni suntem". Oameni suntem înseamnă "nu ni se poate cere prea mult". Acest tip de relativism, ca şi un anumit individualism care transpare din sondaj, sunt caracteristici ale noastre, și rezultă și dintr-o combinaţie observată din secolul XIX de călătorii străini. Spunea unul: Rasa occidentală și structură orientală. E ceva aici care definește. Altul spune că românul nu reacţionează, alunecă. Adică preferă să patineze supravieţuind, decât să impună o regulă sau să se supună unei reguli.
Dorin Bodea: Peste tot în lume există această tendință a oamenilor de a se considera mai buni decât ceilalţi, mai ales când vorbim de onestitate sau competenţă. În studiu am arătat că această diferență, când ne uităm la noi și spunem că suntem mult peste ceilalți, e foarte accentuată. Ne vedem într-un fel, aproape de cer, iar cu ceilalţi dăm de pământ. Această diferențiere foarte mare înseamnă o ruptură în societatea românească.
Andrei Pleșu: Sunt două tendinţe mari. Una e ca la noi la nimeni, în sens rău. "Ce ţară e asta?", spune românul exasperat. Pe de altă parte, dacă îți spune altcineva asta, se enervează. Ambele atitudini sunt păguboase. Sunt ușor convertibile. Complexul de inferioritate se transformă compensator într-unul de superioritate. Să spui mereu unui popor: ești minunat, n-ai niciun defect, dacă nu reuşeşti e pentru că ceilalţi nu te lasă, pentru că trăieşti într-o mare de antipatie şi de sabotaj. E o aberaţie, patriotismul nu trebuie să semene a ţicneală. Pe de altă parte, dacă spui: suntem condamnaţi, blestemaţi, nu e nimic de făcut cu noi, suntem la fundul borcanului cu valori, iarăşi e defetist și demobilizant. Trebuie găsit un echilibru și o înţelepciune, chiar dacă ambele excese sunt, uneori, explicabile și scuzabile. Nu trebuie luat un episod și transformat într-o filosofie, cum se întâmpla cu unul din cunoscuţii noştri, care s-a enervat pe poporul român când era tânăr, iar acum, orice ar scrie și orice ar face, nu i se citează decât cele două randuri.
Dorin Bodea: E un triunghi. Noi l-am numit: pesimism, fatalism, resemnare. Un fel de cerc vicios, în care circa 6 din 10 cad victimă în acest tipar de gândire. E tot o consecinţă educaţională. Acest fatalism înseamnă că îmi reduc propriul rol activ în a-mi făuri propria viaţă. Ce se întâmplă în jurul meu are un impact asupra vieții mele mult mai mare decât pot să-l am eu, cam aşa poate fi tradus. Nu putem schimba lucrurile dacă așteptăm să vină îmbunătățirile din afara noastră.
Andrei Pleşu: Nu stăm rău cu miturile. Începând de la daci și terminând cu câțiva voievozi imediat sanctificabili, privind și virtuțile noastre strămoșești. Dar trebuie să ai și o bună uzanţă a miturilor, să știi ce să faci cu ele. Ele sunt bune ca repere de emulaţie, dar nu ca justificări. Am ajuns să ne justificăm prin miturile noastre, în loc să le luăm ca repere de emulaţie, să vrem să fim la înălțimea lor. Noi spunem: noi suntem Ştefan cel Mare, Brâncuşi, noi suntem cei care i-au bătut pe turci.
Luca Niculescu: E un alibi ca să nu mai faci nimic.
Andrei Pleșu: Exact! Ca și cum virtuțile strămoşilor se moştenesc genetic.
Urmăriți întreaga discuție în materialul video de mai sus.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
