Un investitor belgian a construit un drum, apoi l-a donat autorităţilor

Data publicării:
constructie drum 1

4,8 milioane de euro au cheltuit belgienii pentru construirea acestui drum. Au în zonă un teren de 60 de hectare pe care vor să ridice un nou centru comercial.

Construcţia ar urma să înceapă anul viitor şi va crea în zonă sute de locuri de muncă.

„Investiţia totală, în care nu este inclus şi costul terenului, care rămâne al nostru, se ridică la 110 milioane de euro, deci este una substanţială”, spune Patrick Van Den Bossche, investitor.

Până la inaugurarea centrului comercial, de noul drum profită localnici din zonă, care ajung astfel mai uşor din Cernica în Bălăceanca, localităţi aflate de o parte şi de alta a Autostrăzii Soarelui.

Deşi nu au contribuit decât cu autorizaţiile, autorităţile nu au lipsit de la inaugurare. Tăierea de panglică s-a făcut în prezenţa unui secretar de stat, a unui deputat, a unui prefect şi a doi primari.

Tot mai des şi mai ales după declanşarea crizei economice multe guverne sunt în criză de bani. Noi putem să construim astfel de drumuri de legătură, dar când vine vorba despre infrastructura mare, de căi ferate, de autostrăzi, acestea trebuie construite de autorităţi. Cu cât va investi România în astfel de infrastructură, cu atât vor veni aici mai mulţi investitori privaţi”, afirmă investitorul.

Nu este pentru prima dată când banii privaţi vin în ajutorul infrastructurii româneşti. Anul trecut, sătenii din Săcădate, judeţul Sibiu, au pus mână de la mână şi au reuşit să repare drumul care ducea la ei în sat. În urmă cu doi ani, tot cu bani privaţi se deschidea un drum de 18 kilometri între Buşteni şi Valea Doftanei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea...
Digi FM
El este tânărul găsit mort într-un apartament din București. În 2013, Rareș era pasionat de știință și...
Pro FM
Fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară pe străzile din California, la nouă ani de când a fost...
Film Now
(VIDEO) Ultimele imagini cu soția lui Gene Hackman în viață. Ce a făcut cu câteva ore înainte de ziua în care...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Haos la Casa de Pensii. Sistemul, iarăși, nu merge. Care pensionari iau pensii mai mici? DOCUMENT
Digi FM
Cum să vopsești ouăle de Paște cu ingrediente naturale pe care le ai în bucătărie, fără vopsea din comerț
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat medicii după ce familia actriței s-a...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...