La o lună de la criza de sânge din spitale, numărul donatorilor s-a înjumătăţit

Data publicării:
sange donare

De la cozile ce păreau că nu se mai termină, la doar câţiva oameni care stau în faţa clădirii. De un hol plin până la refuz, la unul aproape gol. Aceasta este situaţia de la centrul de transfuzii din Bucureşti. Dacă în urmă cu o lună, peste 500 de oameni au venit să doneze sânge, în urma apelului lansat de Ministerul Sănătăţii, acum, numărul donatorilor a scăzut cu peste 50%.

„Acum numărul a început să scadă, pentru că aşa se întâmplă, trebuie din nou să le mai dăm oamenilor că e nevoie susţinută de sânge şi trebuie să vină în mod susţinut la donare”, a spus Doina Goşa, directorul centrului de transfuzii Bucureşti. 

Cele 50 de spitale din Bucureşti au nevoie de aproape 350 de unităţi de sânge zilnic, în vreme ce din centre vin cel mult 200 de unităţi. Cei mai mulţi dintre donatori sunt cei ocazionali, care vin să dea sânge pentru rude sau cunoştinţe. Mai rar, donatorii fideli, aşa cum este Constantin Ştefănescu.

”Cine poate sa doneze ar trebui să doneze. Este o resursă pe care numai noi o avem. Nu putem să o cumpărăm sau să o producem din ceva”, a spus Constantin Ştefănescu, donator de sânge

Ţara noastră are cel mai mic număr de donatori din întreaga Europă - sub 1% din populaţie. În Danemarca, procentul ajunge chiar la 10%. Ar fi nevoie de bani şi timp din partea autorităţilor pentru ca situaţia să se schimbe. De exemplu, o persoană poate dona doar în judeţul în care locuieşte.

„Este nevoie de un sistem, de o bază de date care să confirme imediat după buletinul donatorului că nu a donat în niciun alt centru de donare în ultimele 70 de zile. Este nevoie de foarte multă promovare, lucru care se face în toate ţările din vest”, a spus Alexandru Bugner, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Donatorilor de Sânge. 

După criza de sânge din vară, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a redeschide centrele de donare din marile spitale din Bucureşti, centre pe care tot ministerul le închisese ca să economisească bani. De luna viitoare, donatorii vor putea merge la Institutul Fundeni, la Spitalulul Universitar şi la Spitalul Bagdasar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”