Sindromul tunelului carpian, boala celor care lucrează mult la calculator. Care sunt simptomele

Data publicării:
tunel carpian

Este vorba de sindromul TUNELULUI CARPIAN. Deşi nu se ştiu exact cauzele, apare la persoanele care lucrează mult la calculator.

Primul simptom al sindromului de tunel carpian este amorţeala mâinii. Vizita la medic trebuie făcută dacă aceasta apare constant, timp de câteva luni, la aceeaşi mână.

„Unul din semnele care arată că boala se agravează sunt durerile nocturne. În momentul în care facem flexia pumnului în timpul somnului, ăsta e un semn de gravitate”, spune dr. Mihai Râșcu, medic ortoped.

Diagnosticul se pune pe baza unei investigaţii numite electromiografie. Dacă mergeţi din timp la ortoped, acesta vă prescrie antiinflamatoare sau gimnastică medicală. Persoanele care amână, însă, pot ajunge chiar să scape lucrurile din mână.

„În fazele avansate ale bolii, când nervul este afectat, atunci şi musculatura...apare o hipotrofie, o slăbire a musculaturii mâinii şi poate să ducă inclusiv la scăderea capacităţii de apucare a obiectelor, la scăderea capacităţii forţei musculare”, avertizează dr. Mihai Râșcu.

În aceste cazuri, medicii recomandă efectuarea unei intervenţii chirurgicale.

„Se desface canalul, astfel încât nervul median să aibă spaţiu. Recuperarea este foarte rapidă, depinde însă foarte mult de cât timp nervul a fost afectat. Dacă nervul a fost compresat, a fost afectat pe o perioadă lungă de timp, atunci e posibil să dureze câteva luni până când paresteziile şi furnicăturile vor dispărea”, spune medicul Mihai Râșcu.

Conform statisticilor, una din 20 de persoane care foloseşte în mod frecvent calculatorul poate suferi de această afecţiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...