Proiectul legii prevenției. Fără sancțiuni pentru cei care nu merg la controale medicale

Data publicării:
medic doctor pacient GettyImages-151262785-1

În forma sa actuală, proiectul de lege prevede că românii care refuză controalele preventive ar urma să plătească tratamentul, în cazul în care se îmbolnăvesc.

Numai după ce cetățeanul ar fi dat în scris că refuză participarea la acest program urma partea de penalizare. Repet, încă o dată, suntem dispuși să rediscutăm, să reformulăm sau în cazul în care va fi necesar chiar să renunțăm la acel paragraf”, spune.

Medicii spun că proiectul va fi greu de aplicat, inclusiv din cauza blocajelor frecvente ale sistemul naţional de carduri de sănătate.

„Mai este o altă problemă. Problema sistemului de carduri care nu funcționează, care ne blochează. În loc să folosesc timpul pentru pacient eu trebuie să folosesc timpul pentru card”, spune Ionica Ciucure, medic de familie.

Şi înființarea unei Agenții de Prevenție în Sănătate a fost criticată de medici.

Eu cred că avem suficienți specialiști din Direcțiile de Sănătate Publică, din Instituțiile de Sănătate Publică, chiar din Ministerul Sănătății care ar fi putut să se ocupe de programele de prevenție mai bine”, spune Denis Badin, medic primar la Spitalul Județean Timișoara.

O altă problemă este aplicarea legii în localităţile rurale în care nu există medici de familie.

Statul, în parteneriat cu aceste organizații neguvernamentale, cred că ar putea ajunge în toate zonele mai dificile”, spune Lucia Varga, inițiatorul proiectului.

ONG-urile nu au capabilitatea, nu au posibilitățile de a acoperi întreg teritoriul țării. Ei nu pot asigura acoperirea întregii populații țintă, pentru toate afecțiunile la care face referire doamna deputat”, spune Raul Pătrașcu, cercetător.

Proiectului legii prevenţiei se află în dezbatere publică până la 1 martie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Apariția de neînțeles a lui Ilie Bolojan. Cum s-a afișat președintele la Palatul Cotroceni
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă