Premieră în tratarea cancerului, pentru un spital de stat din România

Data publicării:
mana bolnav perfuzie

În urmă cu un an, Ioan Has, în vârstă de 62 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de colon. Acum câteva luni a trecut printr-o intervenţie chirurgicală, însă boala s-a extins. Pentru a doua operaţie, medicii clujeni, ajutaţi de un specialist oncolog din Belgia, au folosit un tratament în premieră în România.

„După nici 24 de ore (n.r. - de la intervenţie) mă simt excepţional. Era o ultimă şansă pentru mine. M-am bucurat că am găsit o echipă de medici care s-au angajat să facă această operaţie”, a spus Ioan Has.

În momentul de faţă, pe lângă tumora care a fost eliminată la prima intervenţie au mai apărut şi numeroşi noduli tumorali în tot abdomenul, pe diverse organe. Operaţia constă în înlăturarea tuturor acestor tumori, după care se trece la efectuarea unui lavaj cu chimioterapice. Chimioterapicul acesta trebuie menţinut la o temperatură constantă de peste 40 de grade. Ideal ar fi undeva între 41 - 43 de grade. Acest dispozitiv exact acest lucru face, încălzeşte o soluţie de dializă în care noi vom injecta, ulterior, în timpul procedurii, chimioterapicul indicat pentru pacient”, a spus Adrian Bartoş, medic chirurg.

Aparatul folosit pentru această procedură a fost cumpărat din Olanda şi a costat 70.000 de euro.

Pentru pacient există o şansă, oricât ar fi de mică, dar care şi dincolo, în străinătate, s-a dovedit că este fiabilă, am încercat şi noi să o punem în aplicare în beneficiul pacienţilor”, a precizat Mihai Mleşniţă, manager la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor" Cluj-Napoca.

Astfel de intervenţii nu sunt uşoare. O operaţie poate dura şi 12 ore, dar medicii spun că speranţa de viaţă a pacientului care trece printr-o astfel de procedură creşte cu cinci ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea pe o plajă făcută de un copil de 6 ani: „Arăta diferit față de toate”
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...