Ministerul Sănătăţii întreabă pacienţii: Cât de mulţumiţi sunteţi de serviciile din spitale? 

Data publicării:
spital cu igrasie

 

Formularul respectiv urmăreşte să constate gradul de încredere al pacienților în serviciile medicale oferite într-o unitate sanitară publică.

Legislația de sănătate conține prevederi referitoare la asigurarea drepturilor de acordare a serviciilor de sănătate către pacienți, dar și obligațiile acestora de a se încadra în anumite norme de conduită referitoare la participarea în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, conduita față de personalul medical etc.

De asemenea prevederile legale conțin referințe privind gestionarea situațiilor în care nu sunt respectate drepturile și obligațiile de cooperare în cadrul sistemului de sănătate, fiind creionate structuri însărcinate cu judecarea acestor situații (ex. consiliile etice din unitățile sanitare, comisii de disciplină ale organismelor profesionale etc.). Situația reală este necorespunzătoare, în practică fiind des întâlnite încălcări ale drepturilor pacienților, de la refuzul acordării serviciilor medicale sau sanitare până la condiționarea acordării acestora de obţinerea unor beneficii personale.

Această stare de fapt induce incertitudine în privinţa onestităţii personalului medical și secundar, neîncredere în actul medical prestat, ceea ce se traduce într-un grad scăzut al încrederii pacienților în calitatea serviciilor medicale.

În același timp, se constată cu îngrijorare deteriorarea imaginii profesioniștilor din sistemul de sănătate prin incriminarea în perpetuarea fenomenului plăților informale, rezultat al lipsei unor stimulente salariale corespunzătoare și încărcarea birocratică a profesiunii medicale, ceea ce conduce la demotivarea lor, aceștia preferând, în ultimii ani, să părăsească sistemul de sănătate național și să performeze în țări cu o cultură organizațională mai dezvoltată.

La acești factori contribuie deficiențele de tip legislativ, care nu definesc suficient de clar drepturile și obligațiile pacienților, ale cadrelor medico-sanitare sau ale personalului din administrația sistemului de sănătate, care nu permit gestionarea situațiilor tensionate în interiorul sistemului de sănătate și care nu favorizează colectarea și analiza informațiilor legate de aceste aspecte”, se arată în argumentaţia Ministerului Sănătăţii pentru necesitatea introducerii formularului de feed-back.

ORDINUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII

Art. 2. - În vederea îndeplinirii scopului prevăzut, mecanismul de feed-back al pacientului va cuprinde următoarele măsuri:

a) înregistrarea opiniilor pacienţilor internați privind calitatea serviciilor oferite în cadrul unității sanitare, prin completarea directă a Chestionarului de feed-back al pacientului;

b) înregistrarea sesizărilor electronice referitoare la calitatea servicii oferite și la integritatea personalului unității sanitare în/din cadrul unității sanitare, prin completarea Formularului de sesizare on-line;

c) analiza punctelor de vedere și ale sesizărilor primite de la pacienți, de către Consiliile etice din componența unității sanitare;

d) redactarea de concluzii concentrate sub forma de avize etice sau de hotărări etice de către membrii Consiliilor etice și comunicarea acestora către persoanele care au formulat sesizările sau către instituții sau organizații relevante;

e) evaluarea gradului de satisfacție al pacienților referitor la calitatea serviciilor oferite în cadrul unității sanitare prin rapoarte periodice de activitate ale Consiliului etic;

f) evaluarea gradului de respectare a drepturilor și obligațiilor pacienților și ale cadrelor medico-sanitare, în cadrul unității sanitare, prin rapoarte periodice de activitate ale Consiliului etic;

g) evaluarea calității serviciilor medicale și a gradului de respectare a drepturilor și obligațiilor pacienților și ale cadrelor medico-sanitare, din sistemul public de sănătate, prin rapoarte periodice, întocmite la nivel județean și/sau național de către structura de integritate a sistemului de sănătate.

Art. 3. - Unitățile sanitare din sistemul de sănătate vor respecta următoarele proceduri:

a) vor organiza procedura de selecție a membrilor Consiliului etic conform prevederilor legale în vigoare;

b) unitățile sanitare vor pune la dispoziția pacienților chestionarul de evaluare, conform modelului prevăzut de prezentul ordin la anexa nr. 1 și vor asigura publicarea pe site-ul propriu a link-ului privind accesul la Formularul de sesizare on-line a pacienților, care va rămâne vizibil permanent.

c) toate chestionarele completate de pacienți și toate sesizările primite pe adresa unităților sanitare vor fi analizate conform atribuțiilor consiliilor etice prevăzute de legislația în vigoare.

d) răspunsurile Consiliilor etice din unitățile sanitare desemnate vor fi raportate la finalul fiecărei perioade (trimestru/anual) către Compartimentul Integritate din cadrul Ministerului Sănătății, conform termenelor prevăzute de legislația în vigoare.

Art. 4. - Rezultatele obținute din analiza chestionarelor aplicate în unitățile sanitare și din răspunsurile Consiliilor etice sunt utilizate pentru aprecierea gradului de satisfacție al pacienților și pentru evaluarea gradului de respectare a drepturilor acestora, conferite de legislația în vigoare și în vederea îmbunătățirii mecanismului de feed-back al pacientului.

Art.5. – Toate unitățile sanitare publice vor aplica metodologia mecanismului de feedback al pacientului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea pe o plajă făcută de un copil de 6 ani: „Arăta diferit față de toate”
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...