Decontul de cheltuieli la externare, doar pe hârtie. Mai multe spitale au fost sancționate 

Data publicării:
spitale

Maria Strătulat a fost internată de două ori, la două spitale diferite. Un decont de cheltuieli i-a fost eliberat, însă doar la una dintre unităţi.

Am fost operată şi de tiroidă. Aici la Judeţean nu (n.r. am primit fişa de decont), aici sunt probleme, aici am cumpărat tot. N-am cerut fişa de decont, nu m-a interesat, m-a interesat să reuşească operaţia şi să fie bine”, spune Maria Strătulat.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean afirmă însă că fişa de decont este acordată fiecărui bolnav atunci când acesta părăseşte unitatea sanitară.

Noi sperăm ca lumea să conştientizeze din ce în ce mai mult că activitatea în spital este extrem de scumpă din punct de vedere financiar, iar costurile sunt ridicate în raport cu cuantumul pe care pacienţii îl plătesc pentru acest serviciu”, spune Florin Bîrşăşteanu managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Într-o altă unitate sanitară din Timişoara, decontul de cheltuieli îl primesc doar pacienţii neasiguraţi, deşi legea prevede că toţi cei internaţi în spital trebuie să primească unul.

Pacienţii care sunt asiguraţi de Casă nu plătesc această fişă de decont şi nici n-o primesc. Aceştia primesc biletul de externare pe care sunt evidenţiate motivele internării, examenul obiectiv, constatările făcute de medici la examenul clinic”, spune Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor-Babeş”.

Neregulile privind decontul de cheltuieli au fost depistate în urma unor controale pe care inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş le efectuează în această perioadă la mai multe spitale din judeţ. În februarie anul acesta, zece spitale au ajuns bune de plată după ce au primit sancţiuni de sute de mii de lei tocmai din cauza acestei fişe de decont. Controalele au fost efectuate la acea dată de Direcţia Antifrauda din cadrul CNAS.

Am găsit multe nereguli în care, din păcate, uneori erau trecute în fişe anumite medicamente pe care poate unii dintre bolnavi şi le achiziţionaseră singuri sau medicamente care nu erau trecute, deşi acei bolnavi fuseseră trataţi cumva”, eplică Cristian Busoi, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Legea privind decontul de cheltuieli la externare este în vigoare din 2005.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a murit tatăl lui Cătălin Măruță. Ce s-a aflat despre cauza decesului, Constantin Măruță avea...
Digi FM
Un american mutat în România spune că nu ar da viața din București pe cea din SUA: „Aici îți permiți să...
Pro FM
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața lui Alison: „Mariah Carey nu a încercat să o contacteze, deși știa...
Film Now
Jenna Ortega s-a luptat cu Zendaya pentru rolul iconic din „Dune”. Actrița din „Wednesday” avea doar 15 ani
Adevarul
Surpriza totală a unui american mutat în România. „Problema e că acolo pur și simplu nu ne putem permite să...
Newsweek
Creatorul Telegram, lovitură pentru Putin. NATO poate afla planurile de război ale Rusiei
Digi FM
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România, după cinci ani în care a trăit în Canada: „Am vrut o...
Digi World
Cum reușește o pensionară în vârstă de 100 de ani să arate cu 30 de ani mai tânără: „Mă asigur că folosesc...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Demi Moore: Nu a mai existat un loc pentru mine la Hollywood după 'Charlie’s Angels: Full Throttle'
UTV
O apropiata a cuplului Bieber a dezvaluit din greseala ziua de nastere a micutului Jack Blues