Hernia de disc. Simptome și metode de tratament

Data publicării:
trata

"Hernia de disc este un fenomen prin care, în urma stilului de viață, discurile vertebrale ies din spațiul natural și creează sau nu simptome. Din păcate, există o percepție majoră a pacienților că, dacă au hernie, trebuie să se opereze. Hernia în sine nu este indicație operatorie, simptomele sunt cele care dictează daca trebuie intervenit sau nu.

În mod frecvent, herniile de disc sunt asimptomatice. Sunt des întâlnite modificări, însă dacă nu sunt afectate anumite structuri, simptomele nu există, deci nu avem indicație. Simptomele sunt variate. Toată lumea se așteaptă să aibă o durere pe picior care arde și supără intens, dar nu este neapărat necesar. Pot apărea dureri de spate, junghiuri, dureri de fese și în acest caz examenul clinic este foarte important.

Intervenția chirurgicală este indicată atunci când simptomele nu răspund sub nicio formă la un tratament conservator, analgezice, antiinflamatoare și recuperare medicală, când calitatea vieții este foarte proastă.

Herniile diferă ca aspect și structură și, în funcție de locație și de modul cum arată pe examinările imagistice, sunt intervenții endoscopice care au un mare avantaj: recuperare foarte rapidă. De asemenea, costurile sunt mai mici, complicațiile sunt mai puține și recuperarea se face foarte repede, pacienții nu au nevoie de spitalizare și pleacă acasă la o oră, două după intervenție și se integrează în câmpul muncii foarte repede.

Este important să ne ridicăm de pe scaune. Petrecm 8 ore pe zi pe scaun, lipsa activității atrage consecințe majore, discurile se strică, apar probleme cervicale."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri