Contracte schimbate brusc de o bancă de celule stem. Temerile părinților și explicațiile conducerii companiei

Data publicării:
banca celule stem

70.000 de familii au plătit peste 3.000 de lei pentru recoltarea celulelor stem şi o taxă anuală de aproape 200 de lei pentru stocarea grefelor. Jumătate dintre părinţi au aflat acum câteva zile că trebuie să semneze şi să trimită prin poştă un nou contract, fără nicio explicaţie. Cu mare greutate au reuşit să ia legătura cu compania.

Mi-a plăcut, totuşi, că operatoarea a empatizat un pic cu mine şi mi-a spus că şi ea şi-ar pune aceleaşi întrebări, dar nu a ştiut să îmi răspundă la întrebarea mea simplă”, spune un părinte care a decis să recolteze celule stem la nașterea copilului.

Clienţii noştri au contracte cu patru companii diferite şi noi am vrea să integrăm aceste activităţi într-o singură companie. Apelurile de la clienţi au depăşit capacităţile call center-ului nostru”, a explicat Zohdy Hamid, Director general si Fondator al companiei.

Părinţii care au recoltat celule stem la naşterea copiilor au citit în noile contracte termeni care i-au derutat.

Taxă fixă şi taxă anuală. Aceşti termeni nu se mai regăsesc în conţinutul contractului, cu excepţia anexei 3, unde apare o taxă de înscriere, care nu este definită”, spune un părinte îngrijorat.

Reprezentanţii companiei spun că este vorba despre aceleaşi taxe plătite până acum.

Nu se mai numeşte taxă de stocare, ci taxă anuală, şi acoperă toate serviciile care pot apărea în viitor”, spune Zohdy Hamid.

Deruta părinţilor a fost şi mai mare când au aflat că nu toţi au fost îndemnaţi să semneze contracte cu o altă firmă.

Mi s-a spus că nu am primit acel contract deoarece condiţiile contractuale între mine şi compania respectivă nu se schimbă. Am participat la toată această nelinişte a altor părinţi fiindcă nu au înţeles de ce li s-a dat la semnat acel nou contract”, spune o altă clientă a companiei.

Anul trecut s-au recoltat celule stem pentru 6% din nou-născuţi. Părinţii speră să nu fie nevoie, dar ele ar putea fi folosite la tratarea a zeci de boli. Valoarea pieţei de recoltarea a celulelor stem din România este estimată la 15 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis, reacție ciudată în public. Ce a făcut când a văzut că este filmat
Digi FM
Câți bani l-au costat pe Dan Șucu divorțul de Camelia. Actuala lui soție a rupt tăcerea după aproape 20 de...
Pro FM
Hailey și Justin Bieber nu au semnat un contract prenupțial. Averea uriașă pe care artistul ar trebui să o...
Film Now
Cel mai râvnit proiect cinematografic al momentului. Leonardo DiCaprio și Adrien Brody vor să joace în noul...
Adevarul
Planul unor spioni ruși de a folosi o armată de mercenari pentru a controla migrația în Europa
Newsweek
Casa de Pensii informează 1.500.000 pensionari cum pot lua o pensie mai mare. Documentele, publicate
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Are 66 de ani, dar continuă să-și iubească corpul cu toate imperfecțiunile. Sharon Stone: „Brațele mele au...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...