Capitala, magnet pentru medici

Data publicării:
medici operand

În Bucureşti, şapte medici se ocupă de o mie de pacienţi, aproape de necesarul minim din Uniunea Europeană. Statisticile arată că, în restul României, sunt trei medici la o mie de locuitori. Iar diferenţa s-a accentuat constant în ultimul deceniu.

Cu toţii vrem o viaţă mai bună şi social, şi profesional, aşa că nu este de mirare că tot mai mulţi rezidenţi aleg să vină în Capitală încă din anii de pregătire”, spune Ştefan Gutue, medic specialist urolog.

Ionuţ Leahu a plecat din Bacău şi a absolvit Facultatea de Medicină Dentară în Bucureşti, unde conduce o reţea de clinici stomatologice şi tratează pacienţi din toată ţara.

Nu m-am întors în Bacău pentru că am ştiut de la început că vreau să creez un concept nou. Adică, în Bucureşti se întâmplă cam 50% din ce înseamnă stomatologia românească, eşti mult mai aproape de tot ceea ce înseamnă tehnolgie, eşti mult mai aproape de ce pacienţi care înţeleg importanţa tehnologiei şi sunt dispuşi să plătească”, explică Ionuţ Leahu, medic stomatolog.

Situaţia este diferită în restul ţării, care suferă de lipsa medicilor, cu excepţia marilor centre universitare. În Moldova Nouă, de exemplu, 35 de medici din cei 45 au plecat în ultimii patru ani. Deşi spitalul a fost modernizat, posturile rămân neocupate.

O să mă duc în centrele universitare, din nou, cum am făcut şi anul trecut, să afişez ofertele noastre, să vedem dacă reuşim să aducem nişte medici în zonă”, afirmă Milorad Brăila, managerul Spitalului Orăşenesc Moldova-Nouă.

Când te obişnuieşti cu un centru universitar și ai o recunoaștere a valorii tale, cu pacienţi care vin la tine, este mai greu să pleci, deci trebuie facilități pentru tineri”, spune Ruxandra Constantina, medic de familie.

În Bucureşti, pentru fiecare loc liber la rezidenţiat se luptă trei studenţi, în timp ce în ţară media este de 1,4 candidaţi pe loc. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: Mai nebuni decât albanezii
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”