Avocatul Poporului, anchetă în programul de Hepatită 

Data publicării:
flacoane sange analize

Discriminare. Aşa califică situaţia pacienţii care s-au trezit cu rezultate diferite ale analizelor, deşi stadiul bolii hepatice de care suferă nu s-a schimbat. Motiv pentru care Avocatului Poporului a intervenit.

„Am rugat conducerea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să trimită de îndată specialiştii lor să vedem exact care-i situaţia şi să ne comunice fără îndoială rezultatul acestor demersuri”, a declarat Victor Ciorbea.

Până primesc răspunsurile, pacienţii au propria teorie.

Au fost pacienţi care ne-au sunat şi ne-au spus: noi considerăm că în felul acesta ni se reduce numărul, în mod conştient, se taie din noi”, a spus președintele Asociației cu Afecțiuni Hepatice Marinela Debu.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are însă altă explicaţie.

„Rezultatele sunt influenţate şi de alte diagnostice conexe pe care le are acea persoană. Există situaţii în care pot apărea diferenţe de rezultat”, a spus directorul general al CNAS, Radu Țibichi.

Culmea este că unii dintre bolnavii de hepatită C în formă avansată sunt blocaţi de medicul curant să ajungă la tratamentul modern.

Doamna doctor a spus că au murit nişte persoane, şi a spus că nu mai poate să mă mai bage în acest program”, a reclamat un pacient.

Însă un asemenea caz este cel mai simplu de rezolvat.

„Medicii au un protocol terapeutic standard, pe care trebuie să-l respecte şi să dea şansă pacientului la tratament. În caz contrar, pacienţii se pot adresa şi Casei, şi evident unui alt furnizor de servicii medicale care este în contract cu noi, avem 11 centre”, a declarat Radu Țibichi.

În cele patru luni de când funcţionează programul, la CNAS au ajuns 3.665 de dosare, iar 2.510 pacienţi au început să urmeaze deja tratamentul fără interferon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...