Abuzurile prin care trec femeile la naştere. "Rezidenţii mă ţineau de picioare, moaşele se urcau pe burta mea"

Data publicării:
nastere

Femeile trec prin adevărate traume atunci când dau viaţă unui copil.

„Rezidenţii mă ţineau de picioare, moaşele se urcau frumos pe burta mea.(...) În momentul ăsta tremur şi foarte uşor intru în starea de animal hăituit pe care am trăit - o în ziua aia”, povesteşte Emilia Tălmaciu.

 „Este important ca femeia să îşi trăiască naşterea, să aibă o amintire plăcută despre naştere, să nu mai avem situaţii în care femeia să spună nu mai vreau să nasc, că ce am păţit a fost îngrozitor”, este sfatul dat de dr. Aurel Ionel, medic primar obstetrică-ginecologie.

În plus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF recomandă ca mama şi nou-născutul să nu fie despărţiţi după naştere, mai ales în prima oră. În multe dintre spitalele noastre, însă, mai importante sunt măsurarea şi cântărirea bebeluşului decât apropierea de mamă.

„Este baza sănătăţii emoţionale şi psihice a celor doi - nou născutul să fie pus pe pieptul mamei, singur din acea poziţie se va duce spre sân şi va prinde sânul”, spune dr. Mihaela Niţă, medic pediatru.

„Nici nu ne dăm seama cât rău facem copilului în momentul în care îl despărţim 6 ore, o zi, două de mamă. Acel sentiment de abandon se va reflecta asupra personalităţii copilului, al viitorului om”, afirmă Ditta Depner, educator prenatal.

Până la urmă, statul ar trebui să încurajeze naşterile, mai ales dacă ne gândim că anul trecut au venit pe lume cei mai puţini copii din ultimii 70 de ani!

Ce alte drepturi le sunt încălcate femeilor care vor să dea viaţă aflaţi mâine de la ora 13:30, la emisiunea "Tinereţe fără bătrâneţe".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au în genă doar 20% din strămoșii daci, restul de 50% sunt...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia îndeamnă românii să iasă la vot: "Mi-e frică. În ultimele zile m-am simțit ca în Povestea Slujitoarei...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro. „Am vândut anul trecut cu...
Newsweek
50% în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe și condiții grele. Instanța anunță cum iei banii
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a alertat autoritățile, după ce fiul ei cel mic a căutat pe internet informații despre...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Dolph Lundgren, anunț neașteptat de pe patul de spital, după aproape zece ani de luptă cu cancerul: „A fost o...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...