Traian Băsescu: România nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali și semnat de alți doi criminali

Data publicării:
BASESCU

Foto: Agerpres 

„În momentul de față, eșichierul politic este dominat de două partide care au cam spus ce au avut de spus în cei 26 de ani de la Revoluție. Au făcut ce a fost de făcut. Sunt unul dintre cei care spun că și-au îndeplinit și misiunea și și-au și încheiat-o. Mă refer la faptul că țara e în NATO, în UE”, a spus Traian Băsescu, la conferința regională a PMP.

„Dar, dacă vă uitați la următorul obiectiv de țară pe care îl propun actualele partide și mă refer la PSD și la PNL, am constatat că nu de la partide, dar de la Cotroceni a venit proiectul de țară: să intrăm în zona euro. Oameni buni, ceva mai ridicol nu am ajuns. E obligație din tratatul de aderare, nu poate fi obiectiv de țară. Obiectivul de țară al acestui partid trebuie să fie unirea României cu Republica Moldova”, a subliniat fostul președinte, adăugând că România și-a asigurat securitatea prin intrarea în NATO, iar că acum „trebuie să ne ocupăm și de corectat erorile istoriei”.

România de azi nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali, Stalin și Hitler, și semnat de alți doi criminali: Ribbentrop și Molotov. Noi trăim după acest tratat azi, acest acord care i-a împărțit pe români în două state. Ori, PMP trebuie să își propună ca obiectiv reunificarea țării”, a argumentat Traian Băsescu.

„Foarte mulți au tentația să spună că pentru România e un efort poate prea mare, iar pentru Republica Moldova e o favoare pe care noi le-am face-o. În mod egal, ambele țări sunt interesate și ar fi ajutate de o astfel de unire. România își mărește greutatea în interiorul NATO și UE, Republica Moldova poate scăpa mai ușor de calvarul tranziției, care, așa cum se prefigurează lucrurile ca urmare a evenimentelor din Ucraina, nu se va termina niciodată. Republica Moldova nu e în fața unei garanții că după un timp va deveni membră a UE”, a mai spus fostul președinte.

Șansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană e unirea cu România”, a adăugat el, menționând că „politicienii români nu au curaj să vorbească despre acest subiect, iar cei din Republica Moldova au și mai puțin curaj”.

„I-am spus și lui Voronin, și lui Ghimpu, și lui Timofti că asta e soluție de viitor pentru ambele state”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte a argumentat și că România trebuie să lupte ca limba română să fie mai prezentă între granițele Republicii Moldova, să nu reducă numărul de burse acordat elevilor și studenților, dar nici să nu îngreuneze acordarea cetățeniei.

Consider că e momentul potrivit să discutăm subiectul, să pregătim o ofertă pentru Guvernul și Parlamentul din Republica Moldova, e momentul potrivit să pregătim un referendum în cele două țări”, a subliniat Traian Băsescu.

Citiți și

Traian Băsescu îl contrazice pe premierul Republicii Moldova: Unirea nu este o problemă de bani, este o problemă de viitor

Noul premier al Republicii Moldova, despre o eventuală unire cu România

Klaus Iohannis: Salut învestirea noului Guvern al Republicii Moldova. Vor avea în România cel mai important sprijin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”