Gabriel Oprea: Am considerat cu premierul că este corect ca întregul guvern să-și depună mandatul

Data publicării:
gabriel oprea AGERPRES-1
Foto: Agerpres

Actualizare 14:20. Gabriel Oprea a declarat, la Palatul Parlamentului, că nu va face parte din niciun Guvern, dar a precizat că UNPR va intra la negocieri pentru a face parte din viitoarea echipă guvernamentală.

„Eu, personal, nu voi mai face parte din niciun Guvern și este normal să fie așa, sunt solidar cu Victor Ponta, ne-am dat demisia, suntem o echipă guvernamentală. UNPR-ul nu-și schimbă cu nimic politica, rămâne un partid unit și care se ține de cuvânt. Partidul va intra în negocieri pentru a face parte din viitoarea echipă guvernamentală”, a explicat Oprea.  


Actualizare 13.00. Declarațiile lui Gabriel Oprea:

„UNPR și eu ne-am ținut cuvântul, am sprijinit guvernul din care am făcut parte. Eu sunt militar, așa cum am ținut cuvântul față de domnul Klaus Iohannis, așa si de acum încolo. Am avut o discuție aseară cu domnul Victor Ponta și am decis că trebuie să ascultăm glasul străzii și că cea mai bună soluție e ca premierul să-și depună mandatul. Era normal să facă așa”, a spus Gabriel Oprea.

„În legătură cu următoarea întrebare despre coloane oficiale, e normal ca Parchetul să preia ancheta și sunt documente la Parchet ca toți miniștrii de interne din 2007 au antemergător”, a mai spus vicepremierul demisionar.

„Am considerat cu premierul că este corect ca întregul guvern să-și depună mandatul, l-am susținut la această decizie și cred că am procedat corect”, a reiterat el.


Potrivit surselor, Gabriel Oprea a spus că el, personal, nu mai vrea să facă parte din viitorul guvern, chiar dacă UNPR va fi cooptat.

De altfel, potrivit unor surse, PSD vrea să rămână la guvernare, însă fără să mai coopteze UNPR.

O altă informație care îl privește pe Gabriel Oprea a apărut tot astăzi. Dosarul morții motopolițistului Bogdan Gigină a fost preluat de Parchetul General întrucât există suspiciuni că ministrul de Interne Gabriel Oprea ar fi abuzat de coloana oficială în momentul accidentului.

Citește și:

Reacția UNPR la proteste și la demisia lui Victor Ponta

Surse: Gabriel Oprea ar putea fi urmărit penal pentru abuz în serviciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul turistic din România care moare încet. Turiştii nu mai vin aici, fenomenul este îngrijorător
Digi FM
Actorul Marius Manole, luat cu Salvarea de pe scenă din cauza epuizării: „Făceam niște abuzuri”
Pro FM
Grammy 2025. Șapte momente de neuitat de la gală. Cine sunt artiștii care au stârnit ample controverse (FOTO...
Film Now
Adevărul a ieșit la iveală după zeci de ani. Robert De Niro a fost interesat de Whitney Houston: „Era...
Adevarul
Alimentul care conține de două ori mai mult potasiu decât o banană, prea puțin consumat în România
Newsweek
Pensiile, în pericol? Statul are nevoie de încă 20.000.000.000 lei să le plătească. De unde ia banii
Digi FM
O româncă întoarsă acasă, după cinci ani petrecuți în Anglia, uimită de ce a găsit în țară: „Să nu mai...
Digi World
1 din 10 români suferă de diabet. Simptomele pe care le au copiii nediagnosticați încă
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Un actor cvasinecunoscut, noul preferat pentru a deveni James Bond în locul lui Daniel Craig. E scoțian și...
UTV
Bianca Censori, goală pe covorul roșu la Grammy. Vezi apariția scandaloasă alături de Kanye West care a șocat...