Scandal la sedinţa solemnă din Parlament, dedicată împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din 1989

Data publicării:
revolutionar la balcon

În momentul în care fostul premier Petre Roman şi-a încheiat discursul de la tribuna Parlamentului, doi dintre revoluţionarii invitaţi la şedinţa solemnă au început să strige din balcon lozinci împotriva parlamentarilor.

Revoluționarii, aflați la balcon, au încercat să ia legătura cu deputații aflați în sală. Doi dintre invitați au fost mai vocali, între care Dumitru Dincă. Nemulțumirea lor a fost legată de faptul că, deși au fost invitați să participe la ședința solmenă, nu li s-a permis să ia cuvântul. Unul dintre revoluționari le-a strigat parlamentarilor din sală că este ziua lor, a revoluționarilor, și nu a parlamentarilor și, prin urmare, ei aveau dreptul să vorbească despre ce s-a întâmplat.

Revoluționarii au folosit cuvinte dure la adresa parlamentarilor:

Nu ne-aţi lăsat să vorbim! O să vă duceţi la puşcărie, să vă dea Dumnezeu să luaţi bătaie cum am luat noi!”, a strigat revoluționarul Gheorghe Zainea. „Luaţi presa să vedeţi ce materiale trebuia să se citească. Asta trebuia să se citească, nu să ne ţineţi ca nişte proşti!”

Să vă fie ruşine, ruşine!”, a spus și revoluționarul Dumitru Dincă.

Nu ştiu cine i-a invitat”, a fost auzit spunând președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

Da-ţi-ne voie să vorbim şi mie, şi lui Dincă. De asta am ieşit în stradă. Este ziua noastră, nu a voastră, hoţilor ce sunteţi, puşcăriabililor!”, a cerut Gheorghe Zainea.

Vreţi să sărim de la balcon?”, a întrebat Dumitru Dincă.

Imediat după această ameninţare, şedinţa solemnă a fost întreruptă până când revoluţionarii au fost scoşi din balcon. Ei spun că au protestat deoarece nu au fost lăsaţi să stea în sală şi au fost trimişi în balcoane.

De ce s-au purtat așa cum noi, vreți să vină iar rândul să scăpăm și de voi, putem să mai ieșim o dată în țară! Mă ia pe sus să mă dea afară, să mă scoată din sală... Am ecuson, de ce mai am?”, a spus Constantin Cazacu, revoluționar.

Revoluționarii au fost invitați de deputatul PNL Petre Roman, cel care, de altfel, de la microfonul central, la momentul în care a izbucnit acest scandal, și-a cerut scuze pentru acest incident.

El a criticat ieşierea celor doi revoluţionari, dar susţine că nu sunt singurii vinovaţi.

„Conducerea celor două Camere a decis că pot vorbi numai parlamentarii, putea să fie încercată o soluție ca acești doi oameni, care înseamnă foarte mult...erau sinceri....din păcate, incidentul a fost urât, s-au adresat de acolo nesăbuit, nepotrivit”, a spus fostul premier.

La ceremonia din Parlament organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie au ţinut discursuri mai mulţi parlamentari. La şedinţă a participat şi premierul, însă doar pentru câteva minute şi nu a luat cuvântul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mircea Badea a umilit-o pe Dana Budeanu, după eșecul lui Ciolacu de la alegeri: ”După ce a pus-o pe Firea...
Digi FM
Ce avere are Călin Georgescu. Cât a câștigat lunar din jobul lui de profesor în Pitești
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Schimbarea la față a PNL și PSD, grăbită de votul românilor. Cum s-au regrupat partidele după eșecul de la...
Newsweek
3.000 lei tăiați la pensie pentru unii pensionari. Ce se întâmplă cu cardul de alimente și energie?
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Stefan Banica, mesaj emotionant pentru Lavinia Pîrva de ziua ei: „Eu sunt doar jumatatea ei”