Propunerea unui ales: concurs de frumusețe în Parlament

Data publicării:
ELENA UDREA -Publimedia-Adrian Stoicoviciu

Alin Popoviciu susţine că mulţi dintre colegii săi de la alte partide au fost încântaţi de idee. Reporterii Digi24 au încercat să afle şi părerea doamnelor: cele mai multe au fost scandalizate şi au refuzat chiar să comenteze.

Deputatul Alin Popoviciu s-a gândit să organizeze concursul de „miss” după o discuţie cu colegi de la toate partidele.

„Fiecare dintre noi încercam să ne lăudăm cu ce avem mai frumos şi mai deştept în partid. Şi am ajuns la concluzia că n-o să ne înţelegem niciodată”, spune Alin Popoviciu, deputat PDL.

Aşa că soluţia a venit firesc. La începutul sesiunii, parlamentarul are de gând să împartă formulare cu patru întrebări, iar aleşii să răspundă: Cine este cea mai frumoasă, cea mai elegantă, cea mai bine îmbrăcată şi cea mai activă doamnă sau domnişoară din Parlament. Alin Popoviciu spune că are susţinerea colegilor.

„Avem mult mai multe probleme importante pentru ţară de dezbătut în Parlamentul României. După un an de zile, Camera Deputaţilor a arătat ca Oituzul - Pe aici nu se trece! Nicio iniţiativă legislativă privind educaţia, sănătatea românilor nu a fost adoptată”, a spus Tudor Ciuhodaru, deputat PPDD.

Reporterii Digi24 au încercat să aflăm părerea doamnelor. Cele mai multe nu au vrut să comenteze o propunere pe care o consideră ridicolă. Altele n-ar refuza o asemenea competiţie, dar nu mai au vârsta.

„Am 37 de ani şi consider că nu mai am vârsta pentru a participa la asemenea concursuri. Dacă eram şi eu un pic mai tânără, dacă mai aveam 20 şi ceva de ani, atunci aş fi acceptat cu mare drag”, spune Vasilica Miron, senator PPDD.

Alin Popoviciu are şi un mesaj pentru conducerea partidelor: să nu-i influenţeze pe parlamentari să-şi voteze doamnele din partid, ci să lase competiţia să se desfăşoare corect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
srgtrhsrgyhr
Ce face România dacă Ucraina își construiește armă nucleară. Cum răspund candidații Ana Birchall, Sebastian...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...