Primarii, trimiși la cursuri de administaţie publică

Data publicării:
guv vas dincu 07 INQ Octav Ganea

Strategia de formare a funcţiei publice va fi prezentată săptămâna viitoare. Cursurile vor fi ţinute de Institutul Naţional de Administraţie ce va fi creat anul acesta. La început vor fi lecţii intensive, după care primarii vor fi obligaţi să meargă din când în când la seminarii pe teme specifice. Pentru început formarea profesională va fi opţională, urmând ca apoi să devină obligatorie.

Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării: Nu avem încă statuat asta în lege, credem că va putea să debuteze printr-o formă voluntară pentru început. Cu timpul credem că va trebui să devină parte a strategiei de formare de carieră.

Cursurile ar trebui să-i ajute pe edili să ştie mai multe despre domeniile pe care le gestionează în fiecare zi.

Vasile Dâncu: „Va fi o oportunitate de a se forma în domenii care sunt necesare, de la achiziţii la planificare urbană, la zone care ţin de managementul personalului”.

Unii dintre primarii în funcţie spun că ideea este foarte bună. Ei când au ajuns la primărie nu prea ştiau cu ce se confruntă un edil şi le-a fost greu să înveţe din mers. În plus, riscul de a ajunge la DNA pentru semnături puse ,,ca primarul'' a devenit foarte mare, susţin edilii.

Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud: „Poţi ajunge primar chiar dacă eşti tractorist. Eu am ajuns primar din asistent medical şi habar nu aveam ce înseamnă munca în administraţie”.

Gavril Herman, primarul Comunei Sîrbi: „M-am confruntat cu nişte probleme pe care nu le ştiam. După cum vedeţi toate lucrurile ce ţin de primar , cu DNA-ul ... ar fi binevenite”.

Candidaţii de anul acesta la primărie nu văd lucrurile la fel.

Petru Movilă, candidat PMP la Primăria Iaşi: Înainte de a da lecții altora, Dâncu să ne spună ce cursuri de a fi vicepremier a făcut dansul”

Ovidiu Raeţchi, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5: ”Noi suntem o țară a cursurilor, doctoratelor și a specializărilor care am vazut calitativ cum se fac. Sigur că, formal, poate fi bifat oricând un curs de genul, asa cum formal s-a putut bifa un doctorat”.

Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Războiul electronic împotriva României. Ce sunt ”țintele aeriene de mici dimensiuni” de la Constanța
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, dezvăluiri neașteptate la câteva săptămâni de la nunta cu Valeriu Gheorghiță. Unde...
Pro FM
CRBL urmează să-și facă prima intervenție estetică. Artistul a explicat tot: „Odată cu trecerea timpului, se...
Film Now
David Hasselhoff, după moartea colegului său din „Baywatch”: „A fost un luptător, mi-a salvat viața de cel...
Adevarul
Secretele unei călătorii memorabile în Japonia, pe cont propriu: costuri și experiențe. „Am avut un șoc...
Newsweek
Cum pot primi pensie mai mare pensionarii care au lucrat în grupele de muncă? De când?
Digi FM
O influenceriță din Italia a murit într-un accident bizar: un pește spadă i-a străpuns pieptul în timp ce era...
Digi World
Sunt sucurile cu îndulcitori o alternativă mai bună decât cele cu zahăr? Un medic gastroenterolog explică de...
Digi Animal World
Au crezut că patrupedul lor e în casă, însă au rămas surprinși când au auzit soneria. Ce au văzut când au...
Film Now
Denzel Washington, fascinat de ce a reușit Ridley Scott cu Gladiatorul II: "A construit Roma, vorbesc serios...
UTV
Naomi Hedman, fosta logodnica a lui Florin Ristei, s-a intors in Romania si are un nou iubit