Premierul Dacian Cioloş împlineşte 47 de ani

Data publicării:
dacian ciolos-1

Dacian Cioloş s-a născut pe 27 iulie 1969, la Zalău şi a copilărit în satul bunicilor săi, la Pericei în Sălaj. Într-un interviu acordat revistei Sinteza, în 2014, Dacian Cioloş declara că îi plăcea mult să trăiască acolo şi să lucreze cu bunicii săi la câmp.

„Pentru mine şcoala întrerupea vacanţele, nu vacanţele şcoala. Şi n-a existat vacanţă pe care să nu mi-o petrec la bunici, la câmp. Acolo mă simţeam eu împăcat”, declara actualul premier.

Dacian Cioloş mai spunea că s-a îndreptat spre facultate „cu decizia fermă” de a urma horticultura, secţie, la acea vreme, în cadrul Facultăţii de Agricultură.

„Cum examenul era foarte greu, iar eu am făcut prostia să scriu o singură opţiune, nu am intrat la horticultură, deşi am avut media peste 9. M-am dus în armată, dar, înainte de încorporare, în vara aceea, am lucrat câteva luni la un IAS de lângă Zalău. Mi-a prins foarte bine acea primă experienţa profesională. atunci am învăţat multe şi am început să mă călesc profesional, acolo la bază, la umbra remorcii de tractor. Apoi am intrat la facultate, iar din '90, în perioada studenţiei, am petrecut mai multe vacanţe în stagii în ferme din Europa, mai ales în Franţa”, a arătat Dacian Cioloş.

Potrivit CV-ului său, Cioloş a terminat în anul 1994 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Facultatea de Horticultură, iar în perioada 1995-1996 a obţinut o diplomă de Agronomie Aprofundată, specializarea "Sisteme de producţie şi dezvoltare rurală" la Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSAR, Rennes, Franţa şi între anii 1996-1997 a făcut un master ştiinţific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier.

Dacian Cioloş a deţinut portofoliul de la Ministerul Agriculturii în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, în timpul mandatul de premier al lui Călin Popescu-Tăriceanu, iar din iunie până în octombrie 2009 a fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Politici Agricole. În perioada 2010-2014 a fost comisar european pentru Agricultură, ulterior devenind consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dacian Cioloş a fost învestit în funcţia de prim-ministru la data de 17 noiembrie 2015, ca urmare a depunerii mandatului Executivului condus de fostul premier Victor Ponta. Cioloş este căsătorit din 2000 cu Valerie Villemin, pe care a cunoscut-o în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul “Georgescu 2”, care câștigă like-uri pe TikTok într-o zi cât alții într-un an. Acum aplică...
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă