Marian Petrache: Sănătatea și educația, următoarele teme pentru care președintele Iohannis va căuta consens

Data publicării:
petrache

Marian Petrache a spus că sunt două poziționări clare în politica românească în ceea ce privește justiția: de acord cu toate cererile justiției făcute în Parlament și împotriva acestor cereri. Acest lucru i-ar face reticenți pe liberali în formarea unei majorități parlamentare cu alte partide sau cu alți parlamentari.

Motiv pentru care e greu să mai faci astăzi o majoritate parlamentară, în aceste condiții. De fapt, în PNL au fost două curente, după alegerile prezidenţiale. Un curent care acum a început să se întărească, acela care cerea alegeri anticipate pentru că era firesc să se întâmple așa. În toată lumea civilizată, după un eșec aveau loc și alegeri parlamentare. Și al doilea curent, acesta de a prelua guvernarea foarte rapid, printr-o schimbare a majorității parlamentare. Cred că va fi din ce în ce mai greu să facem această majoritate parlamentară”, a spus Marian Petrache, secretarul general al PNL.

Întrebat de Elena Vijulie care ar fi fost câștigul pe termen mediu și lung al PNL pentru o alianță cu gruparea Mircea Geoană-Marian Vanghelie, acesta a răspuns: „Președintele a câștigat alegerile cu un program. Îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să-și pună în aplicare programul cu un alt partid aflat la guvernare în afara PNL-ului”.

În privința unei alianțe PNL-UNPR, Marian Petrache a spus că „orice partid își dorește să ajungă la guvernare, de data aceasta – pe lângă programul nostru – este și ceea ce a promis președintele României în campania electorală”.

Bănuiesc că de aia ne și cheamă din nou la consultări după vacanța de Paști”, a continuat el. Tema consultărilor ar fi, crede secretarul general al PNL, sănătatea și educația.

Teme mari care sunt și în programul nostru de guvernare. Are nevoie de consens pe cele două teme mari. A avut un prim consens pe finanțarea armatei, urmează consensul pe cele două teme foarte mari: sănătate și educație”, a subliniat el.

Pe de altă parte, analistul politic Ion Bogdan Lefter a declarat că președintele Klaus Iohannis vrea să vadă cât din acordurile discutate la începutul sesiunii parlamentare s-au realizat până acum.

Va fi vorba și despre finanțarea partidelor, codurile electorale. Lucruri despre care s-a și discutat în Parlament, s-a elaborat un nou document privind finanțarea partidelor și finanțarea campaniilor. Lucrurile astea au mers până la un punct, încă n-au ajuns la un vot în plen. E de văzut ritmul în care avansează proiectele pe care președintele încearcă să le promoveze prin intermediul parlamentarilor, în consens”, a punctat Ion Bogdan Lefter.

Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va relua consultările cu partidele, după sărbătorile de Paşti, în scopul evaluării acţiunilor din calendarul stabilit la începutul actualei sesiuni parlamentare.

Citiți și
Liberalii bat pasul pe loc cu moțiunea de cenzură
Klaus Iohannis: Nu am de gând să preiau rolul opoziției

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Ariana Grande, imaginile care au stârnit îngrijorare printre fani: „De ce se înfometează atât de tare?”...
Film Now
Billy Bob Thornton, alături de Connie, cea de-a șasea lui soție, la premiera „Landman”. Sunt căsătoriți de 20...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Mircea Lucescu
LIVE TEXT. România - Kosovo, AZI de la ora 21:45. Tricolorii joacă penultimul meci din grupă, iar o victorie...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului