Legile pe care le-ar propune tinerii: impozit pentru biserici sau vot obligatoriu

Data publicării:
tineri-1

Din Cluj, Sibiu, Iaşi sau Bucureşti, 120 de elevi şi studenţi au dat pentru câteva zile băncile şcolii pe cele ale parlamentului. Au luat în dezbatere peste 20 de proiecte de lege. Mădălina are 22 de ani şi este absolventă de Drept. În Parlamentul Tinerilor, este membră a Partidului Democrat -Liberal.

Proiectul meu face referire la impozitarea bisericilor şi mi se pare absolut fundamental pentru că Biserica începe să devină din ce în ce mai tare o societate comercială, care are rulaje foarte mari şi scoate profituri foarte mari, ceea ce contravine statutului de organizaţie cu scop non-lucrativ”, susţine ea.

Un alt tânăr „deputat”, membru al comisiei pentru drepturile omului, vrea să îi lase fără funcţii pe parlamentarii care fac declaraţii discriminatorii. Alţii cer nici mai mult, nici mai puţin, decât vot obligatoriu.

„În urma a trei tentative de discriminare, dau exemplul acum Gabriela Vrânceanu Firea împotriva lui Iohannis, să fie demis din acea funcţie”

Ilinca crede că a găsit soluţia pentru a convinge cât mai mulţi cetăţeni să participe la viaţa politică.

„Votul universal obligatoriu ... odată ce îţi expui punctul de vedere, mult mai uşor poţi să faci critici la adresa mediului politic”, spunea tânăra.

Printre tinerii care vor să devină politicieni sunt şi unii care au votat pentru prima oară pe 16 noiembrie.

„Klaus Iohannis. Îmi place modul său de gândire, modul său de a face politică şi chiar l-am votat”, spune un băiat.

Pe Ponta. Pentru că este un politician tânăr care ştie să dea argumente”, afirmă o fată.

Parlamentul Tinerilor este la a şasea ediţie. Odată pe an, elevii şi studenţii se reunesc la Palatul Parlamentului, pentru dezbateri în comisii de specialitate, pentru şedinţe în plen şi vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
De ce este bine să adaugi un praf de sare în ceai. Secretele unei băuturi delicioase, potrivit unei chimiste...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...