Harta online care te ajută să îl contactezi pe parlamentarul ales

Data publicării:
hartarosu

Misterul care învăluie activitatea parlamentarilor în colegii a fost o provocare pentru studenții Facultății de Științe Politice de la Cluj-Napoca. Au lucrat mai mult de două luni doar pentru a centraliza datele de contact ale celor 583 de senatori și deputați.

„Noi am constituit, într-o primă instanţă, o bază de date de tip excel, unde să colectăm toate datele. În mod suprinzător, pe site-ul Senatului sau al Camerei Deputaţilor nu am găsit toate informaţile”, spune studentul Liviu Natea.

Dupa strângerea datelor, a urmat primul mare obstacol: verificarea lor. Studenții au trimis e-mailuri mai multor parlamentari pe adresele oficiale, dar nu au primit nici acum un răspuns.

Dupa ce datele au fost aduse la zi, studenţii i-au încurajat pe români să stea de vorba direct cu reprezentanţii lor în Parlament şi sa le spuna cu ce probleme se confrunta.

Harta este roşie în zona unde cel puţin un reprezentant nu are afişate ore de audienţă, adresă şi datele de contact.

Pe viitor, studenţii vor să extindă proiectul, să le arate alegătorilor când şi dacă merg la serviciu parlamentarii aleşi de ei. Şi, mai ales, dacă iau vreodata cuvântul în plen şi propun legi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri