De ce a lipsit Cătălin Predoiu de la ceremonia de validare a mandatului lui Klaus Iohannis

Data publicării:
predoiu la impartial
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

E adevărat că am lipsit câteva zile pentru că a trebuit să fiu alături de cineva foarte apropiat pentru rezolvarea unei probleme personale. S-a încheiat cu succes, totul e în regulă. De altfel, mi-am anunțat colegii în prealabil, inclusiv pe dl. Iohannis. Regret că n-am fost la acea ceremonie, e un fapt istoric, mi-ar fi părut bine să fiu și eu acolo. Dar, știți cum e, mai bine să fii prezent în război și să lipsești la ceremonii triumfătoare decât invers. Cred că e mai bine așa”, a spus Cătălin Predoiu în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

El a precizat că a fost o problemă personală, rezolvată, minoră, dar campania nu a lăsat timp decât în aceste câteva zile pentru a se ocupa de ea.

 Întrebat dacă este pregătit să devină premier, Cătălin Predoiu a spus că da, însă a ținut să sublinieze că „nu și-a pierdut capul și înțelege foarte bine ce înseamnă preluarea unei asemenea responsabilități”. Nu a putut preciza însă un orizont de timp. „Vom vedea. Când va fi, va fi, dacă va fi. Important e să fii pregătit”, a spus Cătălin Predoiu.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 


„Partidul mi-a făcut această onoare să mă desemneze. Nu mi-am pierdut capul. Sunt tot ăla dinainte. Înţeleg foarte bine ce responsabilitate înseamnă, câtă speranță se pune într-un partid când se face o astfel de nominalizare. Sunt gata cu toată energia să satisfac aceste speranţe şi să le văd împlinite, când va fi cazul. De multe ori, numai cineva de sus știe când e cazul”, a spus Cătălin Predoiu. „Acum mă preocupă să nu pierdem contacul cu oamenii care au spus Vrem altceva!”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”