Aplauze pentru Prima Doamnă. Carmen Iohannis primită de elevi cu „We are the champions”

Data publicării:
IOHANNIS CARMEN

Elevii de clasa a 9-a care o au dirigintă pe viitoarea Prima Doamna i-au făcut astăzi o primire triumfală. Emoţionată şi fericită, Carmen Iohannis le-a spus elevilor că a vrut să fie alături de ei astăzi, chiar dacă mulţi se aşteptat să o vadă lângă soţul ei.

Când eşti bucuros vrei să îţi împărţi bucuria cu cei dragi şi nu mă pot dezlipi de elevii mei. Mi s foarte dragi”, a spus Carmen Iohannis. Cât despre statutul de Prima Doamnă, Carmen Iohannis e încrezătoare. „Încerc să-mi fac datoria cum trebuie întotdeauna, aşa că sper să reuşesc şi de data asta. Am spus că o să ne consultăm împreună dacă o să... cum o să facem şi dacă o să mai rămân dirigintă lor sau nu. Îmi doresc să nu mă despart de ei, nu ştiu cum va fi”, a spus Carmen Iohannis.

Plecarea lui Carmen Iohannis de la liceul unde preda de peste 20 de ani i-ar întrista şi pe elevi şi pe colegi. „Este un profesor extraordinar de bun şi un coleg excepţional. Doamna Iohannis, ca prima doamnă, cred că va schimba ceva în percepţia pe care noi o avem faţă de omul care stă lângă preşedintele ţării”, a spus Gabriel Negrea - directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” Sibiu.

Dacă ar fi să ţină o ultima lecţie de dirigenţie, Carmen Iohannis le-ar spune elevilor un singur lucru. „Le-am spus că s-a dovedit încă o dată că bunul simț şi modestia şi dorinţele de bine înving”, a spus Carmen Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...