CCR discută pe 6 noiembrie sesizarea preşedintelui privind cooperarea Guvern - Parlament

Data publicării:
zegrean curtea constitutionala -Mediafax Foto-Ovidiu Micsik

Traian Băsescu a trimis, miercuri, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene. Președintele se plânge Curții Constituționale pentru că Parlamentul a reglementat prin lege faptul că reprezentantul României la consiliile europene este stabilit de Parlament. Or, spune președintele, această prerogativă îi aparține.

Şeful statului atrage atenţia asupra unui articol al legii care spune că România poate fi reprezentată de către preşedinte sau de către premier. Traian Băsescu aminteşte că această funcţie de reprezentare trebuie să fie exclusiv a preşedintelui, pentru că el decide liniile politicii externe ale României. Totodată, Traian Băsescu susţine că această lege, privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, anulează dreptul preşedintelui de a emite mandate de reprezentare în Consiliul European. Actul normativ a mai fost contestat la Curte şi anul trecut, în iunie, de către un grup de senatori.

În sesizarea anterioară a Curții Constituționale privind reprezentarea României la summiturile europene, în 2012, Curtea îi dăduse câștig de cauză președintelui Traian Băsescu.

Subiectul reprezentării României la Bruxelles a fost primul punct de confruntare dintre Traian Băsescu și Victor Ponta, după instalarea la putere a guvernului USL, în mai anul trecut.

Potrivit Constituției și a unei decizii a Curții Constituționale din 2012, președintele este cel care reprezintă România la Consiliul European, dar poate totodată să acorde mandat premierului să îl înlocuiască la această reuniune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
DÍGI devine o forță în România. Reușita gigantului telecom pe piața din țara noastră părea imposibilă până nu...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
fsb
Un adolescent din Rusia a fost arestat pentru sabotaj în favoarea Ucrainei
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Scena din „Gladiator 2”, tăiată la montaj. Denzel Washington: „Cred că nu erau încă pregătiţi pentru asta”
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului