C. Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Data publicării:
crin antonescu senat resized 5360201-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

Partidul Naţional Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această coincidenţă ca fiind cel puţin suspectă, cu atât mai mult cu cât preşedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transportului să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege”, se arată în comunicatul lui Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Președintele PNL adaugă faptul că, în declaraţia de presă transmisă de Ovidiu Silaghi cu privire la Referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta „a precizat în mod clar că nu a influenţat şi nici nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele lui Nelu Iordache” şi „a afirmat că nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite în niciun scop şi nici nu a intervenit în executarea plăţilor din contractul menţionat sau din oricare altul”.

„Cu toate acestea, pentru a nu prelungi situaţia de interimat de la Ministerul Transporturilor şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului Naţional Liberal şi Guvernului României, Ovidiu Silaghi a făcut un gest de onoare şi a decis să-şi retragă candidatura la portofoliul amintit”, continuă Crin Antonescu.

Preşedintele PNL mai spune că dezavuează „campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi”.

Constat cu mâhnire că această este o continuare a numeroaselor încercări de discreditare a liderilor PNL", susţine Crin Antonescu.

Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

Ulterior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat de luni.

Deputatul PNL Ovidiu Silaghi declară că este nevinovat deoarece nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite de la omul de afaceri Nelu Iordache şi nu a influenţat şi nu a intervenit în niciun fel în privinţa executării sau ne-executării plăţilor din contractul Arad-Nădlac.

El precizează că şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru şi va cere PNL să facă o nouă nominalizare pentru a nu prelungi situaţia de interimat de la minister şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului şi Guvernului.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor și a menționat că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

Ovidiu Silaghi a fost propus de PNL pentru a ministru al Transporturilor, după de Relu Fenechiu a fost revocat din funcție.

Președintele Traian Băsescu a declarat că va anunța o decizie cu privire la numirea viitorului ministru al Transporturilor în data de 23 august, cu două zile înainte de finalul mandatului interimar al premierului Victor Ponta la conducerea acestei instituții.

În 14 august, premierul Victor Ponta a declarat că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, ca, dacă preşedintele Băsescu va respinge nominalizarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor, să fie înaintată imediat o altă propunere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...