11 legi adoptate fără dezbatere de Senat

Data publicării:
parlament 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu

Imediat ce s-au aşezat în fotolii, senatorii au aflat că unsprezece legi au fost adoptate de la sine pentru că, în 45 de zile, cât e termenul prevăzut de lege, nu şi-au găsit timp să le dezbată.

Ioan Chelaru: „Toate proiectele pe care le voi citi sunt cele care se referă la alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale şi sunt cuprinse în proiectele de legi aprobate de comisia de cod electoral; este şi motivul pentru care aceste proiecte nu au mai fost dezbătute şi au trecut în mod tacit însă sunt obligat conform regulamentului Senatului să vi le aduc la cunoştinţă”.

Una dintre legi introduce votul obligatoriu, sub presiunea sancţiunii, pentru toţi cetăţenii cu drept de vot. Excepţie fac cei care au peste 80 de ani şi românii cu boli cronice. Iniţiativa aparţine mai multor aleşi de la PSD şi UNPR. Vizează şi posibilitatea ca alegătorii să nu acorde votul niciunui candidat, aşa-zisul "vot în alb".

Tinel Gheorghe: „Nu e o practică corectă, dar se uzitează şi la Camera Deputaţilor sunt teme sensibile unde puterea refuză să se aplece asupra problematicii respective tocmai din motive electorale pentru a nu te încărca de un aşa numit balast politic preferi să pasezi responsabilitatea camerei decizionale”.

O altă propunere, iniţiată de senatorul Ioan Ghişe, prevede dotarea fiecărei secţii de votare cu camere de supraveghere. Alegătorii ar urma să îşi exercite votul doar la secţia arondată adresei de domiciliu, iar buletinele să fie tipărite de tipografii din afara ţării. Dar nu oricum. Fiecare buletin de vot să aibă imprimate elemente de siguranţă, la fel ca banii.

Mai interesant este că propunerea legislativă exclude votul prin corespondenţă... în timp ce o alta îl include. Desigur, amândouă au fost adoptate!

E vorba de iniţiativa asumată de liberali. Românii din străinătate ar putea folosi acest sistem de vot pentru alegerile Preşedintelui, a parlamentarilor şi a eurodeputaţilor.

Senatorii au mai adoptat, tot tacit, alegerea primarilor şi a preşedinţilor de judeţ în două tururi de scrutin şi limitarea numărului de mandate pentru aleşii locali la două. Au acceptat reducerea numărului de semnături necesare pentru cei care vor să candideze la Preşedinţie sau pentru un fotoliu de eurodeputat. La fel, au eliminat formula religioasă din jurământul depus de demnitari. Această din urmă propunere îi aparţine deputatului Remus Cernea.

Toate cele unsprezece legi aprobate în Senat vor fi supuse votului deputaţilor, Camera fiind forul decizional.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...