UNJR cere amânarea numirii Codruței Kovesi la DNA

Data publicării:
kovesi agerpres-7

Motivul invocat: lipsa de transparenţă a ministrului Justiţiei. Uniunea Judecătorilor din România a cerut ca motivele pentru care Laura Codruţa Kovesi a fost propusă pentru un nou mandat să fie făcute publice.

Raluca Prună a precizat că decizia de reînvestirea a procurorului-şef DNA respectă legislaţia în vigoare şi că rezultatele obţinute de instituţie sunt un argument suficient de puternic pentru a face această propunere. 

Comunicat UNJR

„Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a solicitat pe data de 18 martie 2016 Senatului Romaniei sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru a verifica daca hotararea Senatului prin care se stabileste un nou mod de alegere al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este conforma sau nu cu legea fundamentala.

Judecatorii cer acest lucru datorita faptului ca Hotararea Senatului nr.28/2016, din data de 7 martie, “modifica modul de alegere al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii intr-un mod contrar normelor constitutionale, al regulilor democratice si al traditiei institutionale, putand genera consecinte negative insemnate cu privire la buna functionare a singurului organ ce garanteaza independenta justitiei”, se arata in scrisoare.

In urma modificarii operate de Senat, fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii a fost validat pe un mandat intreg de sase ani, care va curge individual, independent de mandatele celorlalti membri.

“O atare optiune pune serioase probleme de constitutionalitate si poate afecta bunul mers al unei institutii fundamentale, singura careia Legea Suprema ii aroga rolul de garant al independentei justitiei”, afirma judecatorii in scrisoare. 

Astfel, Constitutia (art.133 alin.4) stabileste ca durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani. CSM-ul insa este un organ colectiv si nu individual, de unde reiese ca durata mandatului se refera la Consiliu ca intreg, si nu la mandatul fiecarui membru luat individual. 

Acest lucru reiese si din faptul ca presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie convoaca membrii Consiliului Superior al Magistraturii in sedinta de constituire a Noului Consiliu. 

“Daca s-ar accepta optiunea Senatului materializata prin hotararea mentionata, nu va mai exista niciodata un nou Consiliu, o "sedinta de constituire" pentru ca membrii sai vor fi intr-un continuu proces de innoire”, se arata in scrisoare.

“Asadar, in raport cu regulile constitutionale si traditionale in statele cu traditie democratica, organismele colegiale elective, indiferent de partea de putere a statului careia ii apartin, se caracterizeaza prin omogenitate din perspectiva mandatului”, mai afirma judecatorii.

Aceleasi reguli se aplica in Romania si in cazul altor autoritati legislative si executive. De exemplu, “in cazul in care mandatul de senator, deputat, consilier judetean, consilier local, chiar primar ori presedinte al consiliului judetean (acestea din urma chiar autoritati individuale) inceteaza inainte de termen, se organizeaza alegeri, dupa caz, se valideaza conform regulilor stabilite de lege un inlocuitor pentru restul de mandat ramas neindeplinit”. 

Prin urmare, asadar, regula, in materia organelor elective publice este a mandatului unitar, ele innoindu-se in intregime la implinirea lui. Ca atare, in lipsa unei dispozitii legale exprese, si mandantul membrilor CSM nu poate curge independent de mandatul Consiliului in care au fost alesi, afirma judecatorii. 

Scrisoarea mai scoate in evidenta ca revenirea Senatului asupra modului de alegere a membrilor CSM, pe langa faptul ca incalca principii fundamentale de drept, “poate naste litigii ulterioare de natura judiciara si poate provoca, astfel, destabilizarea Consiliului, singura autoritate fundamentala care este definita de Legea Suprema ca garant al independentei justitiei”.

Judecatorii si-au incheiat scrisoarea reiterand solicitarea Senatului sa sesizeze Curtea Constitutionala in vederea verificarii conformitatii cu Legea fundamentala a noului mod de stabilire a duratei mandatului membrilor CSM.”

Pentru referinta, scrisoarea integrala poate fi accesata la adresa:

http://www.unjr.ro/comunicate-de-presa/92-scrisoarecatresenatulromanieisasesizezeccrinlegaturacunoulmoddealegerealmembrilorcsm.html

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”