În cererea de prelungire a mandatului de arestare pentru Elena Udrea, procurorii dezvăluie şi cum a reuşit omul de afaceri Adrian Gărdean, care a denunţat comisionul de 10 la sută plătit fostului ministru, să facă rost de bani, tot din bugetul Ministerului Dezvoltării.
Mecanismul creat era simplu. În loc să cumpere materialele şi utilajele direct de la furnizori, firma omului de afaceri Adrian Gărdean făcea achiziţia printr-o societate intermediară, cu sediul în Bulgaria, societate înfiinţată special cu o lună înainte de achiziţie. Această firmă făcea comanda, achita la preţul cerut de furnizori, apoi vindea mai departe societăţii Termogaz utilajele şi materialele. Numai că adaosul comercial era, în unele cazuri, şi de 100%, sumă care în acte era profitul firmei cu sediul în Ruse. Acest profit, calculat de procurori la puţin peste 4,2 milioane de lei, era scos din conturi şi predat lui Adrian Gărdean.
Suma era apoi decontată din bugetul Ministerului Dezvoltării, sub formă de costuri pentru proiectul "Schi pentru România".
Lucrarea de la Lupeni, derulată de firma lui Adrian Gărdean, a fost parafată de Consiliul Local sub forma a două contracte.
Primul, de 152 de milioane de lei, a fost câştigat de consorţiul Termogaz Company Hateg, Acomin Cluj Napoca şi Kranz Eurocenter Piteşti. Cele trei firme urmau să asigure transportul cu telescaun, telecabină şi teleschi, să cumpere instalaţia de zăpadă artificială, să amenajeze drumurile de acces şi un lac de acumulare.
Omul de afaceri Adrian Gărdean, prin Termogaz Company, a mai primit un contract fără licitaţie. În schimbul a aproape 9 milioane de lei, trebuia să asigure alimentarea cu energie electrică a staţiunii turistice Straja.
Confruntat cu Elena Udrea, Adrian Gărdean a vorbit despre comisioane. Însă procurorii şi avocaţii fostului ministru văd total diferit ceea ce s-a întâmplat.
Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea: „Gărdean a spus explicit că acea geantă nu îi era adresată doamnei Udrea, că nu i-a cerut-o doamna Udrea şi nici nu avea habar că a ajuns la Udrea”.
Pe de altă parte, din referat reiese că fostul secretar general Gheorghe Nastasia a declarat că i-a dat Elenei Udrea geanta cu cei 900.000 de euro, din partea afaceristul Adrian Gărdean.
Toate datele vor fi analizate, la începutul săptămânii viitoare, de judecătorul care va decide dacă prelungeşte sau nu arestarea Elenei Udrea.