Senatorul PSD Marius Isăilă, urmărit penal pentru trafic de influenţă. Ar fi cerut 200.000 de euro unui patron pentru a bloca un control al ANAF

Data publicării:
dna intrare - corp-3

Actualizare 12.05. Procurorii DNA au anunţat că au început urmărirea penală faţă de Marius Isăilă pentru trafic de influență şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în prima parte a anului 2012, Isăilă Marius Ovidiu, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice și Ene Cristian Ștefan, în înţelegere cu suspectul Cristescu Cătălin, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF, la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.

După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins lui Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susţinând că vor realiza intervenţiile pe lângă funcţionarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunţător care a remis suma pretinsă în mai multe tranşe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină suspectului Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remişi mai departe lui Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan.

După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi suspecți nemulţumirea şi îngrijorarea denunţătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă, respectiv 150.000 euro, plătibili în mai multe tranşe, pretinzând că este vorba de un nou control”, au transmis procurorii DNA, într-un comunicat de presă.

În august 2013, în luna august,  Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins lui Cristescu Cătălin suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcţii de inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

În acelaşi scop, Isăilă Marius Ovidiu, prin intermediul lui Ene Cristian Ștefan, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 euro.

După remiterea celor 20.000 de euro, Isăilă Marius Ovidiu, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut, între suspecții Ene Cristian Ștefan şi Cristescu Cătălin”, au mai stabilit procurorii.


Senatorul Marius Isăilă a venit la sediul DNA însoţit de un avocat.

Senatorul a demisionat din PNL şi a trecut la PSD, context în care, pe plan local a fost acuzat de traseism politic.

Marius Isăilă este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.

Declaraţiile de avere AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu-l mai recunoști pe Florin Piersic! Cum arată acum, după ce s-a zvonit că s-a retras la o mănăstire: „Să...
Digi FM
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru turul al doilea
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Lecția neașteptată primită de o mamă în timp ce copilul făcea o criză în public. „Am încremenit”
Newsweek
Pot fi eliminate pensiile speciale de 22.000 lei? Judecătorii CCR, cu pensii speciale duble, decid
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Un bărbat a plătit trei locuri în avion ca să poată călători împreună cu patrupedul său. Imaginile sunt virale
Film Now
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”