INTERCEPTĂRI. Ameninţările şefului PSD Satu Mare: "N-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu, valea!"

Data publicării:
MIRCEA GOVOR PSD MM

În campania electorală din noiembrie 2014, preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor i-a convocat pe primarii, consilierii, directorii de deconcentrate sau de şcoli din judeţ. Potrivit unor înregistrări publicate în presă, Mircea Covor i-a ameninţat pe membrii de partid.

Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Să-i ia mama dracului pe toţi, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu. Deci am nevoie de cei cu care pot face treabă, restul valea. Pleacă la mama dracului toţi, n-am nevoie de niciunul". (Sursă: www.gandul.info)

Cei care nu ar fi obţinut rezultatul dorit riscau să piardă finanţarea din partea Consiliului Judeţean şi chiar funcţia

Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. (...) Staţi şi muriţi, asta e viaţa. Deja nu se mai poate. (...) Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat". (Sursă: www.gandul.info)

Mircea Govor le-a spus celor convocaţi la şedinţă şi cum trebuie îndrumaţi alegătorii în ziua votului.

Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Deci am hotărât în felul următor: la fiecare secţie de votare vreau să văd doi oameni în faţa secţiei de votare, din care să fie consilieri locali, (...) să fie directori/profesori de şcoli, să fie poştaşul din sat, să fie reprezentantul direcţiei sanitar-veterinare. (...) În faţa secţiei de votare să fie la intrare doi oameni care să stea de vorbă cu omul: Bună ziua, bine aţi venit, vă aşteptăm să veniti să fiţi de partea noastră şi la revedere". (Sursă: www.gandul.info)

Social-democratul s-a apărat atunci în direct la Digi24.

Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Toţi colegii noştri care participă la şedinţele Biroului Executiv Judeţean sunt colegii noştri de partid. Cei care vor să facă politică şi sunt înregimentaţi politic, trebuie să respecte sarcinile de partid. Că sunt directori sau că sunt oameni simpli, că sunt ce or fi, cine nu îşi face treaba, poate să plece şi să nu rămână în partid.”

Mircea Govor ar fi intervenit pe lângă persoane din conducerea ANAF pentru a-şi numi apropiaţii în funcţii de conducere sau de execuţie. Astfel, el ar fi obţinut favorizarea firmelor conduse de familia sa. Intervenţile au fost făcute prin intermediul deputatului PSD Andrei Dolineaschi. În acest dosar a fost audiat şi preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Fostul premier Victor Ponta a ajuns în această dimineață la DNA Oradea pentru a fi audiat în dosarul lui Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, în calitate de martor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”