Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Data publicării:
berbeceanu FB-1

 

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi seară, că instanţa a admis propunerile de arestare preventivă înaintate de către procurorii DIICOT atât pentru şeful BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, respectiv Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, transmite corespondentul Mediafax.

Cosmin Muntean a spus că decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, iar inculpaţii au declarat recurs în sală, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În sala de judecată s-au aflat, în momentul pronunţării deciziei, şi unii dintre colegii comisarului şef Traian Berbeceanu, iar după anunţarea verdictului, din grupul acestora s-a auzit strigându-se: "Ruşine!", "Ruşine!"

Berbeceanu nu a fost prezent în sală în momentul comunicării deciziei instanţei, acesta nemaifiind adus din arestul IPJ Alba, unde a fost dus în momentul în care completul de judecată a intrat la deliberări.

În sala de judecată a fost prezent unul dintre inculpaţi, respectiv Titus Biriescu, căruia îi expirase ordonanţa de reţinere dată de către procurori şi care a venit însoţit de avocatul său.

El a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că toate acuzaţiile care li se aduc în acest dosar nu sunt corecte şi, totodată, a afirmat că asupra sa "domnii procurori au făcut presiuni pentru a face anumite declaraţii despre Traian Berbeceanu".

Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost dus, joi după-amiază, la Curtea de Apel Alba Iulia, cu propunerea de arestare preventivă, după ce cu o zi în urmă a fost reţinut de către procurorii DIICOT Alba, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”