Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, cercetat sub control judiciar

Data publicării:
radu pricop

 

Radu Pricop a venit la DNA. MediafaxFoto

ACTUALIZARE 14.25. Procurorii DNA spun că „Radu Pricop a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, rezultând că, deși inițial a oferit personal inculpatului Lucinschi Sergiu „consultanță juridică” conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la săvârșirea infracțiunii, a procedat la interpunerea, în relația cu inculpatul Lucinschi Sergiu a altor persoane, pentru a disipa eventuala răspundere penală, transmițând prin intermediul acestora, lui Lucinschi Sergiu, informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite”.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Pe timpul cât se află sub control judiciar - 60 de zile - Radu Pricop trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și la Poliția – Secția 1 ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la Poliția secția 1 - organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

d) să nu depășească raza teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;

e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, persoane distinct nominalizate și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

ACTUALIZARE 13.33. Radu Pricop a plecat de la sediul DNA.


Radu Pricop a venit însoţit de un avocat care îi face apărarea şi socrului său, Traian Băsescu, în dosarul în care este acuzat de şantaj. Pricop a fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul în care a fost pus sub învinuire.

Radu Pricop are calitatea de suspect în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul unui fost președinte al Republicii Moldova, a fost reținut. Lucinschi este cercetat sub control judiciar, măsură contestată de procurori.

Anchetatorii spun că acesta ar fi cerut patru milioane de euro pentru a nu face publică o informaţie considerată compromiţătoare.

Procuror DIICOT, acuzat de complicitate la șantaj în dosarul în care este reținut Sergiu Lucinschi

Fiul unui fost președinte al Republicii Moldova, reținut de DNA. Ar fi cerut 4 milioane de euro pentru a nu face publică o informație

În acelaşi dosar este urmărit penal şi procurorul DIICOT Remus Jurj, care este acuzat de complicitate la șantaj. El avea în anchetă dosarul penal încă din decembrie anul trecut, atunci când Sergiu Lucinschi a depus o plângere împotriva omului de afaceri Alexandru Horpoș.

Procurorii DNA susțin că această plângere a fost redactată de avocatul Radu Pricop și că prin intermediul acestuia, dar și cu ajutorul procurorului DIICOT Remurs Jurj, Sergiu Lucinschi punea presiune pe omul de afaceri Alexandru Horpoș. Acesta a fost reținut și apoi plasat în arest la domiciliu în dosarul instrumentat de DIICOT.

Procurorii DNA spun că au probe care arată că, la solicitarea lui Sergiu Lucinschi, procurorul de caz Remus Jurj dispunea măsuri fie în favoarea, fie în defavoarea lui Alexandru Horpoș. Mai mult decât atât, i-a spus acestuia, după ce s-ar fi împotrivit să-i dea cele 4 milioane de euro lui Sergiu Lucinschi pentru că mai are un dosar penal în instrumentare pe numele său și că este pregătit să ia măsurile legale.

Procurorii DNA susțin că această afirmație a procurorului DIICOT era de fapt o amenințare pentru ca Alexandru Horpoș să fie de acord să-i plătească lui Sergiu Lucinschi suma de 4 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...