Propunere legislativă: Ce riscă cei care jignesc avocaţii

Data publicării:
Tribunalul Bucuresti

 

Senatorii au aprobat recent introducerea unor prevederi speciale referitoare la pedepsirea persoanelor care jignesc, ameninţă, intimidează sau lovesc avocaţi.

Modificările sunt incluse într-o Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Camera sesizată, la sfârşitul lunii iunie, notează avocatnet.ro.

Concret, Legea avocaţilor va avea un capitol special dedicat infracţiunilor şi pedepselor, care va cuprinde, pe lângă sancţiunile aplicabile avocaţilor, şi cele aplicabile persoanelor cu care aceştia interacţionează.

Astfel, folosirea de cuvinte sau gesturi jignitoare faţă de avocaţi, în cadrul unei proceduri judiciare, va fi pedepsită cu închisoare de la o lună la şase luni sau cu amendă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri