Poliţiştii îi acuză că au lăsat în paragină o clădire de patrimoniu, nu castelul din Braşov, ci un fost conac boieresc din Moldova, în care a locuit Principesa Ileana a României.
De când a intrat în posesia moștenitorilor, clădirea a fost făcută fărâme. Este vorba de conacul de la Poieni, prima proprietate pe care Regele Carol I a cumpărat-o în Moldova. Înconjurat de o pădure de stejar, micul palat avea nouă odăi, două băi și o bucătărie.
Întreaga moşie a fost preluată în 2009 de moştenitorii familiei Habsburg şi de atunci a început dezastrul. Clădirea construită în secolul al-XIX-lea a ajuns una cu pământul. Ce nu au furat hoții, au distrus intemperiile. În 2013, când imobilul era încă în picioare, poliţiştii au deschis o anchetă care s-a încheiat cu o simplă amendă de 8.000 de lei. Acum, pe numele lor a fost făcută o nouă plângere penală.
„Am început demersurile împreună cu poliția de patrimoniu pentru a-i determina pe proprietari să ia măsurile conform legii pentru păstrarea, conservarea și eventual restaurarea monumentului istoric. S-a întocmit un dosar penal”, a declarat Virgil Babii, director Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu.
Și primăria Iaşi vrea să îi cheme în instanţă pe moştenitorii conacului, pentru că nu au asigurat paza imobilului şi nici măcar nu și-au plătit taxele și impozitele.
„E aproape ca după un război în care se pierd multe clădiri. Sunt pagube pe timp de pace, dar România pierde, în felul acesta, foarte mult din patrimoniul său istoric”, a declarat Sorin Iftimi, istoric. Prin intermediul casei de avocatură care îi reprezintă, cei trei frați din familia Habsburg au transmis că nu doresc să comenteze situaţia.