Percheziții. Asociația Arhimede, organizatoare de concursuri școlare, acuzată de evaziune fiscală de 3,14 milioane de euro

Data publicării:
perchezitii o alta captura

Polițiștii au început perchezițiile de la primele ore ale dimineții, la Liceul Teoretic Nichita Stănescu din Capitală. Nu este singura instituție vizată de anchetatori. Este vorba de școli de stat și licee din județe precum Constanța și Satu Mare.

Asociația Arhimede ar fi organizat anumite concursuri școlare particulare ilegal, în școlile de stat, susțin anchetatorii.

Anchetatorii au descins și la domiciliul Mihaelei Gună, membră a Consiliului Economic și Social, organism consultativ de Guvernul și Parlamentul României, dar și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.


Concursurile școlare, paravan pentru evaziune fiscală

Asociaţia Arhimede a fost înfiinţată în 2005 de către Petruş Alexandrescu, Ion Chitescu, Georgeta Alexandrescu, Diana Olimpia Alexandrescu, Călin Florinel Vlasie, Florica Alexandrescu şi Liviu Rădulescu.

Scopul principal al asociaţiei este promovarea activităţilor în domeniul matematicii şi informaticii.

Elevii şi profesorii ar fi trebuit să facă performanţă şi să ajungă la olimpiadele naţionale. Asociaţia a organizat ani buni Concursul Arhimede cu ajutorul a peste 40 de profesori din diferite judeţe şi a încasat de la fiecare elev participant 25 de lei, fără a elibera chitanţe sau a plăti vreo taxă la stat.

Anchetatorii au descoperit că doar între 2010 si 2015, asociația ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 3,1 milioane de euro.

Asociaţia avea o structură piramidală şi fiecare membru implicat în organizarea de concursuri şi cursuri avea un rol precis remunerat.

În varful piramidei era Petruș Alexandrescu, profesor de matematică şi liderul asociației. Următorul nivel era ocupat de Mihaela Gună, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi, şi apoi urmau profesorii din școli.

Fiecare primea beneficii dupa implicare - cadrele didactice luau bani sau bonuri valorice, în funcţie de numărul elevilor participanți la concursuri și cursuri.

Astfel, un profesor care asista la concursul Arhimede primea 2,5 lei pentru fiecare elev înscris, profesorul care corecta lucrările primea 3,5 lei, iar coordonatorul centrului în care se desfăşura concursul încasa 2.5 lei pentru fiecare elev.

Restul de 16,5 lei intrau în conturile profesorului Petruş şi ale asociaţiei cu titlu de sponsorizare sau cotizaţie. Astfel bugetul statului era ocolit.

Pentru a intra in sistemul Arhimede, spun surse judiciare, profesorii semnau un protocol de colaborare cu Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi reprezentată de Mihaela Gună şi cu Ministerul Educaţiei.

Documentele oficiale obţinute de reporterii Digi24 menţionează că profesorul Petruş Alexandrescu apela la influenţa deţinută de Mihaela Gună la nivelul Ministerului Educaţiei, pentru a se asigura că toate concursurile se vor desfăşura fără probleme.

Mihaela Gună este membră a Consiliului Economic şi Social, organism consultativ de Guvernul şi Parlamentul României, dar în acelaşi timp este şi preşedintele Asociaţiei de Părinţi Şcoala nr 174 Constantin Brâncuşi, membră fondatoare a Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi.

Mai mult, profesorul Petruş Alexandrescu încheia protocoale cu şcolile organizatoare de concursuri sau chiar cu inspectoratele judeţene. Conform documentelor, profesorii şi inspectorii şcoalari implicaţi în întreaga afacere ar fi acceptat desfăşurarea concursurilor în şcoli în schimbul unor sume de bani.

Concursul Arhimede nu a figurat în 2014 în calendarul concursurilor şcolare emis de Ministerul Educaţiei.

Toate taxele încasate de la elevi pentru cursuri şi concursuri de matematică erau înregistrate fictiv ca taxe de sponsorizare şi cotizaţii de către Cristina Grezi. Aceasta este contabila Asociaţiei Arhimede dar în acelaşi timp şi contabila Colegiului Nichita Stănescu.

În toată schema evaziunii fiscale este implicată şi Editura Nomina. Profesorii care susţineau cursuri în cadrul Colegiului Nichita Stănescu publicau manuale, culegeri sau reviste pe care mai apoi le vindeau elevilor participanţi la cursuri şi concursuri fără a elibera bonuri fiscale.

Profesorii colectau taxele de curs şi de concurs deşi ştiau că acestea nu sunt avizate de Ministerul Educaţiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi lucruri acceptate la reciclare: Cum pot românii câștiga mai mult prin Sistemul Garanție-Returnare
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a trecut prin momente extrem de...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...